
Ion Luca Caragiale, o satiră la adresa condiției umane. Despre „neastâmpărul” animalic care zace, se pare, în fiecare dintre noi.
Ion Luca Caragiale, o satiră la adresa condiției umane. Despre „neastâmpărul” animalic care zace, se pare, în fiecare dintre noi.
Ea și El, așteptând la coadă la telecabină. Forfotă mare… Aglomerație teribilă…
Ion Luca Caragiale, o satiră mereu actuală.
Pauverte, pauverte, c’est toi la courtisane… (MUSSET)
Am zis iubitei mele: „Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac”.
Ea: „Da, îmi place pitpalacul…
Dar nu merg: tu… ești prea sărac”.
Fabula originală îi aparține lui Grigore Alexandrescu. La câțiva ani după moartea acestuia, Ion Luca Caragiale apare cu o primă parodie (1908). La rândul său, Marin Sorescu – mulți ani mai târziu – a publicat și el o versiune proprie.
Un bou, ca toți boii puțin la simțire,
În zilele noastre de soart-ajutat…
Învață la școală cartea de cetire
Și ajunse boul un bou învățat.
Caragiale, o satiră cu țintă clară: regele Carol I.
Satiră democratică
Un împărat odinioară –
Și suveranii-s muritori! –
Avea din fire slăbiciunea
Că strănuta prea deseori.
Ion Luca Caragiale, o satiră despre „coconașii” care se dichiseau și se pudrau înainte de a ieși din lume.
I-am dat drumul de la moarte
Și, mă rog, priviți la el –
Fluture-ușurel la fizic,
La moral mai ușurel!
Caragiale și umorul său proverbial.
Mandatul este visul,
Un vis realizat,
Când fără-ntârziere
Îl iei și l-ai scontat.
(EL și EA la masă, în restaurant)
EL:
Te-oi cumpăra pe câteva inele,
Iar marea rece ne va face miri,
Te-oi duce să respiri nemărginiri
Și-n dar ți-o da o țară de lalele…