
Proba zborului
E de înțeles declinul
Iubirea e de cursă lungă
doar marii atleți înscriși pe lista alba a Căii Lactee își mai permit să calce emoțiile în picioare:
E de înțeles declinul
Iubirea e de cursă lungă
doar marii atleți înscriși pe lista alba a Căii Lactee își mai permit să calce emoțiile în picioare:
Se poate trăi și fără creioane
Fără contur poros de bucurie, extaz, delir și furie,
aerul prinde un iz înalt de cer distinct
respiră
Motto – Toți vom fi o viitoare uitare!
Ecou al norilor căzuți pe pleoape grele, din sete apus comun,
de când te-ai diluat în iazuri, tot ce se mai vede sub noapte pare un îndelung apostrof al limitei dintre tine și tot.
Eu iar scrâșnesc difuz din dinți prelungi de vremuri vii, din dâre de zâmbete împrumutate,
cât tu-ți revezi răgazul crescut printre poeme, cusut cu fir boem, strașnic, de zori promiși uimirii sentimentului post-existențial.
Când prefața unei culegeri de gramatică se plimbă haotic cu DEX-ul în buzunar, pe străzi aglomerate, în căutarea cuprinsului ideal, ceva nu este sigur în regulă.
Mi s-a scurs pe creștet albastrul cerului
cât timp am stat cu ochii-n soare.
Văd verde în fața ochilor.
Mi-am revăzut bunicii,
departe, departe, departe
la capătul vremii tăcute.
noaptea
(doar noaptea!)
inimile calde își schimbă casa trupului-părinte în grabă
în cea mai mare grabă
numai pe întuneric se pot culege roadele carnale ale firii
se spune că lumina zilei aduce ghinion
structurii contradictorii a defuncților
care mai vor să lase ceva viu în urma lor
iar inimile…
n-au ele ochi pentru oricine!
mai bine să nu vadă în brațele cui ajung.
(Raluca Vițu)
Stă grăunte-uscat,
În lut afânat
De soare pictat,
Din zbor descântat,
Stă, așteaptă viață,
Căldură pe față,
– Florile mele nu mai au sens!
– Cum nu? Eu le văd! Ia uite-le, sunt! Tot cânturi cambrate din izul de-apoi al aducerii aminte.