— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus” (1923), poemul care închide ciclul „Florica”.
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus” (1923), poemul care închide ciclul „Florica”.
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus” (1923), ciclul „Florica”.
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Mic comentariu: Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus” (1923), ciclul „Florica”. Călătorim în timp și ne lăsăm pradă melancoliei…
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Mic comentariu: Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus” (1923). Un poem superb, melancolic, plin de sensibilitate. Argeșul este, aici, un martor al copilăriei lui Ion Pillat, consumată la moșia Florica. Împreună cu fratele Niculae și sora sa, Pia, erau „Tustrei copiii veseli”. „La zăvoi”, adică în păduricea de pe malul apei.
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Scurt comentariu: Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus”. Poetul „sapă” în lumea organică și neștiută de „dedesupt”. Este lumea rădăcinilor care susțin viața, dar și frunzarul de deasupra.
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus”. Un mic comentariu: Aici, despre un moment dureros: moartea bunicii sale, Caliopi-Pia (născută Pleșoianu), soția politicianului Ion C. Brătianu. „Zeitatea nevăzută care a suflat vânt bun în pânzele corabiei cu care Brătienii au navigat bărbătește și cu mult folos pentru țară prin furtunile istoriei noastre”, spunea, despre ea, istoricul Dan Nistor. Pia Brătianu a murit în 1920, la București.
De ce te-au dus, bunico, într-o chilie rece
Şi te-au lăsat cu toţii sub lespezi de cavou?
Când lunca e un cântec şi dealul un ecou
Crescând mereu pe vreme ce primăvara trece,
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Comentariu: Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus”. O incursiune în odaia bunicii, Pia, soția marelui politician Ion C. Brătianu. Prin „ochelarii moartei” nimic nu pare să se fi schimbat. Doar pozele din rame au mai întinerit. Aceleași lentile „miraculoase” ale bunicii îl transportă pe poet în trecut, unde își întâlnește frații – Pia (care a păstrat numele bunicii) și Niculae. Dar interesantă este și întâlnirea cu el însuși: un băiat liniștit, cu plete, blond. Imaginea îl înfricoșază: „De omul chel şi rău, rămân legat pe moarte”. Adică tot de el: la maturitate, Ion Pillat și-a pierdut și podoaba capilară, dar și ingenuitatea copilăriei.
Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas
Pe galbena gazeta ce-ncremenește anul.
Odaia de-altădată mi-arată talismanul:
Iau ochelarii moartei şi-i pun sfios pe nas.
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Comentariu: Ion Pillat, din volumul „Pe Argeș în sus”. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion C. Brătianu. Acesta a supraviețuit unui atentat în 1886, pe vremea când era prim-ministrul României. Poetul a fost foarte atașat de domeniul Florica, acolo unde a copilărit. Aici, el descrie, practic, o întâlnire cu trecutul. Odaia bunicului, „fost ofițir”, pare un portal între două lumi atât de diferite…
Nu s-a clintit nimica şi recunosc iatacul
Bunicului, pe care, viu, nu l-am cunoscut.
Rămase patu-i simplu şi azi nedesfăcut,
Şi ceasul lui pe masă şi-a mai păstrat tic-tacul.
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Biserica lui Horia este o biserică de lemn salvată de familia Brătianu, cu care Ion Pillat a fost înrudit pe linie maternă. Ea a fost adusă, inițial, pe moșia de la Florica, acolo unde poetul a copilărit. Astăzi se află la Băile Olănești, în județul Vâlcea. A fost ridicată în 1752, în satul natal al lui Horea, eroul iobagilor din Ardeal. Poemul de mai jos face parte din volumul „Pe Argeș în sus”.
Mai stai visând la munţii, ce şoimi şi aur poartă?
Pe vale Arieşul şoptind îl mai auzi?
Pribeagă lângă Argeş, vădană printre duzi,
Biserica pustie şi fără brazi la poartă.
— Vezi toate poeziile lui Ion Pillat —
Muzeul Golești se află în județul Argeș, nu departe de moșia Florica, acolo unde a copilărit Ion Pillat. Altfel, familia Golescu a fost una dintre cele mai reprezentative din Țara Românească a secolelor XVII-XVIII. Poemul face parte din volumul „Pe Argeș în sus”, ciclul „Florica”.
Am așteptat amurgul, ca zările să fie
Altare largi suflate în aur preacurat,
Iar sălciile, care pe drum au tremurat,
Înspre Golești să-nșire albastra lor stafie.