Grigore Alexandrescu, din volumul „Poezii”, apărut în 1847. Geneza acestei lumi, într-o viziune preeminesciană. Geneza lui Mihai Eminescu din scrisoarea I pare să-și aibă originile chiar în acest poem.
Etichetă: Grigore Alexandrescu
Grigore Alexandrescu, un poem istoric, apărut în volumul „Poezii”, în ediția din 1863. A fost ultima poezie publicată în timpul vieții sale.
Grigore Alexandrescu, din volumul „Fabule” (1832).
Grigore Alexandrescu, din volumul „Fabule” (1832). Este una dintre cele mai frumoase fabule din literatura română.
Grigore Alexandrescu, un poem profetic. Autorul a presimțit, parcă, Revoluția Română din 1848, parte a marii revoluții europene din acel an. Desigur, „plutea ceva în aer” de ani buni…
Anul 1840
Să stăpânim durerea care pe om supune,
Să așteptăm în pace al soartei ajutor;
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor?
Grigore Alexandrescu, în 1842, în călătoria sa prin Oltenia, a rămas câteva nopți la Mănăstirea Tismana (județul Gorj). Ce versuri! Iar Eminescu, un obsedat (poetic) al Lunii, se năștea câțiva ani mai târziu! Drumul era deschis. Altfel, așezată pe vârful unei stânci, la poalele munților Retezat, mănăstirea are o priveliște extraodinară.
Răsăritul lunii. La Tismana
Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază
A iubitei mele frunte cu vii umbre colora,
O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază,
Lun-așa încântătoare n-am avut a admira.
În 1884, Grigore Alexandrescu și Ion Ghica au pornit într-o călătorie prin Oltenia. Ajuns în turnul mânăstirii Cozia, Alexandrescu a simțit că totul în jurul său și-a păstrat mărturia vremurilor dispărute. Puțin timp după aceea, avea să scrie acest poem superb. A fost un moment de seamă în afirmarea talentului său.
Umbra lui Mircea la Cozia
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ș-ale valurilor mândre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc.
Un bou ca toți boii dobândește un statut social deosebit. O fabulă nemuritoare de la Grigore Alexandrescu, care se potrivește ca o mănușă în politica de azi.
Boul și vițelul
Un bou ca toți boii, puțin la simțire,
În zilele noastre de soartă-ajutat,
Şi decît toți frații mai cu osebire,
Dobîndi-n cireadă un post însemnat.
Câinele şi căţelul
„Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —
În Comisia Centrală de la Focşani (instituţie legislativă înfiinţată după realizarea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859), Grigore Alexandrescu s-a împrietenit cu un scriitor local, D. Dăscălescu, prin intermediul căruia (avea pe atunci 50 de ani) a făcut cunoştinţă cu Raluca, fata spătarului Gavril Stamatin, familie de vază în oraş.