Rică: Eu, dacă compătimește și madam Zița la suferința mea…
Jupân Dumitrache: Mai e vorbă! Cum să nu compătimească? Zițo, nene, ia vino-ncoa. (Zița vine rușinoasă.) Ei! Nu-ți mai fie rușine: ale tinereții valuri… Vrei?
Zița: Eu fac ce vrei dumneata; îmi ești ca și un frate mai mare.
Jupân Dumitrache: Ei! Să vă fie de bine, si ceasul al bun să-l dea Pronia. (încet Ziții.) Să-ți cinstești bărbatul: ăsta e om, nu glumă; ți-ai găsit norocul.