Categorii
Povești, basme și povestiri pentru copii

Fiului Ducamin, de Tudor Arghezi

Fiului Ducamin, de Tudor Arghezi

— Citește toate basmele și poveștile pentru copii —
— Citește cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Citește toate poeziile lui Tudor Arghezi —

Mic comentariu /rezumat: Tudor Arghezi, o povestire din volumul „Cartea cu jucării” (1931). Un dialog spumos surprins de Arghezi, între fiul Baruțu, fiica Mitzura și soție.

Înainte de culcare, mama încearcă să-i facă pe cei mici să spună rugăciunea „Tatăl nostru”. Dar copiilor, care învață pe de rost versurile, le iese cumva altfel: la final, în loc de „Duh. Amin”, ei spun „Ducalmin”!
Vă invităm, în continuare, să citiți textul integral. Lectură plăcută!

Fiului Ducamin

Copiii stau îngenuncheaţi, fiecare în patul lui alb, împrejmuit cu zăbrele. Cu faţa către răsărit, ei sunt îmbrăcaţi de noapte, în cămăşi ţărăneşti, cusute cu arnici roşu la fată şi albastru la băiat şi legate, la gât, cu şnur asortat. Pieptul atletic al lui Baruţu (patru ani) nu-l încape bine cămaşa, spintecată până la vale. Măicuţa corectează ţinuta: acoperă golul.
MĂICUŢA: Se vede şi nu șade frumos.
MĂICUŢA: Vede Dumnezeu buricul.
MIŢU (cinci ani, fluidă şi lungană): Nu ţi-am spus?
(Baruţu şi-a deschis nişte ochi imenşi, resemnaţi: ba i-a spus! Genele lui negre, dese, încovoiate, au o lucire de metal.)
MĂICUŢA: în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin.
MIŢU: Numele Tatălui şi al Fiiului Duh. Amin.
BARUŢU: Numili Tatului şi… Cum ai jis?
(Ca să-şi facă semnul crucii după regulă, el şi-a strâns toate degetele tare, ca şi cum s-ar teme să nu-i scape din mână ceva şi, cu pumnul întors, caută anevoie punctul precis din frunte.)
BARUŢU: Na-m jis „Ducamin“.
MIŢU: Eu nu pot să zic „Fiiului Duh“.
MĂICUŢĂ (rar): în numele Tatălui… şi al Fiului… şi al Sfântului Duh… Amin.
MIŢU: Ba nu! N-am putut să zic: „şi al Sfântului Duh…“ Mămico, să nu mai zicem: „în numele Tatălui…” Nu e frumos!
MĂICUŢĂ: Bine, să nu mai zicem „în“, dar zicem pe celelalte curat.
MIŢU şi BARUŢU (odată): Numele, numili, Tatălui Duh, Fiului Duc amin.
MIŢU: De ce mă încurci?
BARUŢU: Tu mă încunci.
MIŢU: Prostule! lasă-mă să zic eu mai întâi…
BARUŢU (trist): Jice că jice ea întâi…
MĂICUŢĂ: Vai, ce păcat mare! Nu vă mai ascultă Dumnezeu rugăciunea.
MIŢU: Nu ţi-am spus? Se supără Dumnezeu.

BARUŢU: S-a supărat pe tine. Eu jic sumos.
(Miţu a rămas cu gândul undeva. Vrea să afle ceva.)
MĂICUŢĂ: Hai, încă o dată! Să nu necăjim pe Dumnezeu.
BARUŢU: Nu ţi-am spus că se supănă?
MIŢU: Mămico!
MĂICUŢA: Da.
(Miţu îşi alege cuvintele şi dezlânează ideea încet, silindu-se cu căutătura, cu cazna umerilor şi cu degetul arătător, purtat pe la bărbie, pe la tâmple şi prin aer, să se desluşească.)
MIŢU: Unde stă, mămico, Dumnezeu?
MĂICUŢA: Fiindcă ne ascultă?
MIŢU: Da.
MĂICUŢA: Unde să stea? În cer.
MIŢU: Şi nu cade?
MAICUIA: Cum să cadă? Are o căscioară cu prispă, cu flori dinaintea uşii, pe care le udă cu stropitoare, ascultând rugăciunile copiilor.
MIŢU: Da?…
MĂICUŢA: Dumnezeu e un sfânt bătrân, cu barba mare, albă.
MIŢU: E părinte Dumnezeu? Ca părintele Atanase?
MĂICUŢĂ: Vezi bine că e părinte. Poartă şi el tot haine lungi şi mătănii, însă e mai bătrân. E foarte bătrân.
MIŢU: Şi de ce nu pui pe Costache să-i ude florile, dacă e aşa de bătrân?
MĂICUŢĂ: Îi place să-şi îngrijească florile singur. Aşa e Dumnezeu.
MIŢU: Când ne ducem la el, să ne dea crăiţe?
BAUIŢU (brusc): Eu veau şi un cal.
MĂICUŢA (cu ochii la tătuţu): Nu e drum la Dumnezeu…
(Miţu vrea să înţeleagă şi urmăreşte un gând tăcut.)
BARUŢU: Să ne suim pe casă. (Lăudăros.) Eu l-am văzut pe Mudnezeu, dân pom.

MIŢU (ironică): Parcă te-ai suit vreodată, tu, în pom!
BARUŢU (dezarmat şi încurcat): Ba m-am suit. Ştiu eu…
MĂICUŢA: S-a suit şi el pe coada măturii o dată şi a căzut cu mătură cu tot.
(Baruţu e jignit. Miţu râde.)
MIŢU: Nu-i aşa că nu s-a suit în niciun pom?
MĂICUŢĂ: Ce, e pisică? Numai pisicile se urcă-n pom.
BARUŢU (hotărât şi răzbunător): Nu mai jic Numili Tatului!
MĂICUŢA: Dacă nu zici, nu-ţi mai trimite Dumnezeu nimic.
BARUŢU (cu părere de rău): Ce?
MĂICUŢA: De toate. Mere, portocale…
BARUŢU: Menele şi pontocalele le aduce Dumitu.
MĂICUŢA: Tot nerod e. Crede că le aduce Dumitru singur. Dar lui Dumitru cine i le dă?
BARUŢU (convins): Mudnezeu!
MĂICUŢA: Vezi?
MIŢU (analitică): De ce zice Dumitru că-l „costă“, când cumperi tu?
MĂICUŢA (muşcându-şi buzele): Dumitru nu ştie ce spune… Acum, noapte bună, copii. E târziu. Ne mai închinăm şi mâine seară.
BARUŢU (singur, înveselindu-se până la bărbie): Eu veau să-mi dea un cal viu… Şi un bici.

Sfârșit

(Tudor Arghezi)

— Citește toate basmele și poveștile pentru copii —
— Citește cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Citește toate poeziile lui Tudor Arghezi —

Mergi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Fiului Ducamin, de Tudor Arghezi”