Mai sus!, de Emil Gârleanu

— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —​
— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —

Mic comentariu / rezumat: Emil Gârleanu, din volumul „Din lumea celor care nu cuvântă” (1910). Ciocârliile sunt printre puținele păsări care cântă în zbor. Iar în România, trilurile lor sunt considerate cele mai frumoase.

Povestirea în sine este o descriere a unei zile de vară. Ciocârlia, trezită de pitpalacul unei prepelițe, își ia zborul către soare, mai sus, tot mai sus.

Citiți, în continuare, textul integral. Vă dorim lectură plăcută!

Mai sus!

S-a trezit ciocârlia în chemarea prepeliței: „Pitpalac!”
Cerul abia se rumenise; picăturile de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; luceafărul tot făcea din ochi pământului.
Dar peste puțin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul și se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci și fericirea nu-și alege totdeauna clipa nimerită în care să-și verse prinosul.
Scuturându-și penele, un tril de mulțumire izvorî din gușa ciocârliei. Apoi se dezlipi de țărână și, pâlpâind din aripi, se înălță.
Aerul parcă se rumenise. Oglinda cerului poleia pământul. Încă o bătaie de aripi.
Mai sus!

Slab de tot i se părea ciocârliei că mai aude glasul pitpalacei. Înota în valuri străvezii; plutind pe ele, dete drumul ciripitului ei gâdilitor ca al unei grindine de mărgăritare.
Dar raza care i se topise în ochi o chema la ea, în înalt. În cântecul ei, pasărea îi spunea că vine. Încă o lovire de aripi, și-ncă una.
Mai sus!
Îmbătată, pasărea se asculta singură; pentru ea și pentru soare cânta.
I se părea că tremurările cântecului ei umpleau bolta cerului. Vroia să se simtă singură, dezlipită de țărâna pământului, – ea și raza, în singurătatea amețitoare a înălțimilor…
Își avântă din ce în ce cântecul; și încordează mai tare puterile. Dar trupul greu parcă-i înlănțuie glasul, i-l ține închis ca într-o colivie. Ar vrea să se simtă dezrobită, ușoară ca aerul, străvezie ca el.
Mai sus! mai sus!
Și trupul mereu o trage înapoi către pământ, și raza mereu o cheamă către înălțimi.
Într-un avânt își pune cea din urmă putere și, deodată, se simte, în sfârșit, slobodă, desfăcută de greutatea netrebnică a cărnii.
Și-n vreme ce, smulgându-se, nebun de fericire, glasul se-nalță singur, tremurător și dumnezeiesc de dulce, în înalt, trupul cade ca un bulgăre de țărână spre pământ.

– Sfârșit –

(Emil Gârleanu)

— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —

Mergi la prima pagină

Povești, basme și povestiri pentru copii	Cele mai frumoase poezii de iarnă

Cele mai frumoase poezii de toamnă

Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)

Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai Eminescu	George Coșbuc	Lucian Blaga
George Topîrceanu	Octavian Goga	George Bacovia
Tudor Arghezi	Vasile Alecsandri	Alexandru Macedonski
Ion Luca Caragiale	Cincinat Pavelescu	Alexandru A. Philippide
Nichita Stănescu	Ion Minulescu	Marin Sorescu
Magda Isanos	Nicolae Labiș	Anton Pann
Adrian Păunescu	Geo Dumitrescu	Grigore Vieru
Ion Barbu	Otilia Cazimir	Păstorel Teodoreanu
Ion Pillat	Alexandru Vlahuță	Ștefan Augustin Doinaș
Ana Blandiana	Camil Petrescu	Dimitrie Bolintineanu

Proverbe românești explicate	Poezii de Andrei Pospai

Cele mai frumoase poezii pentru copii	Cele mai frumoase poezii dedicate mamei