Păcală, de Ion Creangă

— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —

Mic comentariu/rezumat: Ion Creangă, o poveste pentru copii publicată în „Albumul macedo-român”, în anul 1880. Păcală, unul dintre cele mai pitorești personaje din literatura română.

Păcală este un om glumeț, poznaș, care se ține de farse. Sub masca prostiei se ascunde o inteligență nativă, o obrăznicie care se răsfrânge, de cele mai multe ori, asupra autorităților.

Citiți, în continuare, textul integral. Lectură plăcută!

Păcală

Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Păcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă:
— De unde ești, măi creștine?
— Ia din sat de la noi, răspunse Păcală.
— Din care sat de la voi?
— Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.
— Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu.
— Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin.
— Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat?
— Doamne! da’ nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum îi scrie lui în cărți.
Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă!… aista-i chiar Păcală.
— Dar cum te cheamă pe tine?
— Iaca!… ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!
Negustorul începu a-și face cruce ca de naiba și iar îl întrebă:
— Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?
— Iaca așa: vino! u! mă! răspunse Păcală.
Negustorul începu atunci a râde și zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:
— Dar ce bucate se fac acolo la voi?
— Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Păcală.
— Înțelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
— D-apoi de care bucate mă-ntrebi?
— Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz și altele.
— Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Păcală.
— Nu te-ntreb de înălțime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aș voi să știu ce feliu este la voi grăuntele orzului.
— Să-ți spun, dacă nu știi, zise Pâcală. Grăuntele orzului este lungăreț, îmbrăcat c-o coajă cam gălbie și c-o țapă în vârf.
— Bine, știu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, că aș voi să cumpăr și eu.
— De! nu știi dumnia-ta ce fel? Unul dă grâul ori orzul, și altul îi dă bani: galbeni, napoleoni ori altăceva.
— Nu mă-nțeleseși nici asta; eu te-ntreb: cum se dă?
— Bre!… Nici asta n-o știi. Să-ți spun eu: iei banița ori dimerlia și pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeții o razi ș-o torni în sac, pe urmă iarăși o umpli și tot asemine faci.
— Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce ești!
— Dar ce fel mă-ntrebi? zise Păcală.
— Cu ce preț se vinde chila ori banița; câți lei?
— Așa cum te-nvoiești; și câți lei dai atâta iei.
Negustorul, supărat, îl mai întrebă:
— Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
— U! hu!… este badea Mușat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman și alții.
— Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toți la voi în sat?
— Cine-i mai mare? Badea Chițu; el este mai nalt decât toți; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său.
— Bre!… proastă lighioaie mai ești! Nu te-ntreb așa.

— Dar cum? zise Pâcală.
— Eu îți zic: pe cine ascultați voi aici în sat?
— I! ha! auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moș Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu ochii și urechile țintă la el.
— Nu zic așa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.
— Ei, cum?
— Eu te-ntreb de cine aveți frică aici în sat mai mult.
— Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moș Popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoșat, de gândești că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar și copiii din sat.
— Mă!… da’! ce namilă de om ești tu? Nu cumva ești vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei?
— Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă privești? Ce? Nu mă vezi că-s om ca și dumniata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni și cu picioare, mă mișc și mă uit ca toți.
— Așa te văd și eu, dar ai minte și simțire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zău: aveți butnari sau dogari în sat la voi?
— Avem.
— Na cinci bani, și du-te să-ți puie doagele ce-ți lipsesc.

Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în școale, ba nici în spitale.

– Sfârșit –

(Ion Creangă)

— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —

Mergi la prima pagină

Povești, basme și povestiri pentru copii	Cele mai frumoase poezii de iarnă

Cele mai frumoase poezii de toamnă

Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)

Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai Eminescu	George Coșbuc	Lucian Blaga
George Topîrceanu	Octavian Goga	George Bacovia
Tudor Arghezi	Vasile Alecsandri	Alexandru Macedonski
Ion Luca Caragiale	Cincinat Pavelescu	Alexandru A. Philippide
Nichita Stănescu	Ion Minulescu	Marin Sorescu
Magda Isanos	Nicolae Labiș	Anton Pann
Adrian Păunescu	Geo Dumitrescu	Grigore Vieru
Ion Barbu	Otilia Cazimir	Păstorel Teodoreanu
Ion Pillat	Alexandru Vlahuță	Ștefan Augustin Doinaș
Ana Blandiana	Camil Petrescu	Dimitrie Bolintineanu

Proverbe românești explicate	Poezii de Andrei Pospai

Cele mai frumoase poezii pentru copii	Cele mai frumoase poezii dedicate mamei