— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —
Mic comentariu / rezumat: Cezar Petrescu, o nuvelă din volumul „Năluca”, publicat în anul 1981 la editura „Ion Creangă”. Spiridon Barbălată, un hangiu renumit, refuză să îi dea mâncare și băutură, pe datorie, unui cioban care tocmai se întorcea de la spital.
Acesta este pretextul povestirii. Mai departe, Vlad Ciobanul va încerca să se răzbune și să îl facă de râs pe hangiu.
Citiți, în continuare, textul integral. Vă dorim lectură plăcută!
Ciobanul și hangiul
Pe drumul care duce din Scăieni, în sus, spre munte, e hanul lui Spiridon Barbălată.
Arătos han! Înălțat pe temelii strașnice de piatră, cu ferestre zăbrelite, cu doi tei umbroși în față, sub care se întind mesele cărăușilor de la munte. Se vede de la o poștă că negoțul merge strună. Nici n-apucă să plece un rând de drumeți și poposește altul.
Spiridon Barbălată nu stă locului o clipă. E harnic hangiu, vrednic negustor, nu-și lasă datoria în seama slugilor; știe că ochiul stăpânului îngrașă vita. Numai un singur păcat îl cam strică. Nu crede omului la nevoie. N-a plecat niciun calic milostivit de la ușa lui. N-a împrumutat o dată un ban cuiva. Nici măcar nu s-a îndurat să dea o masă pe datorie unui mușteriu vechi, când s-a întâmplat ca mușteriul, din cine știe ce împrejurare să nu aibă un gologan în pungă.
Așa a pătimit cu el, anul trecut, Vlad Ciobanul, de la Stâna Muncelului.
Zăcuse bietul Vlad două luni la spitalul din oraș. Scăpase cu viață. Dar se întorcea galben și sfrijit ca o vedenie, cu chimirul gol și sprijinit în toiag.
S-a oprit la hanul lui Barbălată. Au dat mâna cu prietenie, ca doi vechi cuoscuți. S-au întrebat de sănătate și de mersul treburilor. Pe urmă, Vlad l-a tras la o parte ca să-și spună păsul:
– Neică Spiridoane, cum mă vezi, mă întorc de la spital. N-am la mine un sfanț… și foamea nu cam vrea să știe ce ai ori ce n-ai în pungă. Îți dă ghies. Așa că te-aș ruga să mă scrii în condică, la datorie, pentru o masă pe cinste.
Spiridon Barbălată s-a scărpinat în barbă, încruntându-se deodată și privind într-o parte. Așa, fără să se uite în ochii lui Vlad, a început să spună că el n-are nicio condică pe datorii, că el nu dă nimănui pe datorie, că prietenia merge până la ban și că așa e de când lumea: “cui îi dai pe datorie nu-ți mai intră în prăvălie”.
Vlad Ciobanul a înghițit în sec. Și-a luat ziua bună și a plecat flămând, spre stâna lui. Dar în cuget i-a făgăduit: “Bine, neică Spiridoane! Las’ că-ți plătesc eu asta cu vârf și îndesat!”
De atunci, Vlad s-a oprit nu o dată la hanul lui Spiridon Barbălată.
– Bună ziua!
– Bună ziua!
A ospătat, a plătit, ba a mai vândut pe parale bune câțiva ași cât roata carului. Despre întâmplarea cea veche, niciun cuvânt. Vedeți bine că Vlad ținea să nu râdă singut de cele ce plănuise. Când a socotit că a venit timpul, s-a oprit cu mai mulți prieteni la han.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Aceasta s-a întâmplat într-o sâmbătă, pe la amiază. Vlad cobora spre sat cu alți prieteni, ciobani de prin munți vecini.
Se așeză la masa. Vlad tot făcea semne către Spiridon Barbălată, ca unul care ar avea ceva de spus.
– Ce-i, bade Vlad? întrebă Barbălată. Dacă vrei să-mi vinzi ceva brânză, te-ai trezit cam târziu. Am cumpărat de la altul, mai ieftin…
– Te înșeli, neică Spiridoane! a vorbit Vlad. Nu-i vorba de brânză…Ți-aș spune ceva mai de taină.
– Ei, despre ce este vorba? Repede, că n-am vreme.
Vlad se aplecă spre urechea lui Barbălată, întrbându-ș în șoaptă:
– Mă rog, cam cât mi-ai da dumneata pe o bucată de aur groasă cât mâna?
Îndată Barbălată a tresărit, spunând:
– Nu vorbi atât de tare!… Așteaptă să mă gândesc… Mai bine, știi ce? Intră în han, în odăița din fund. Ai s-aștepși și, ca să nu stai degeaba am să te cinstesc eu cu o mâncare și o băutură, cum nu am eu pentru oricine.
Barbălată l-a poftit, așadar, în cămara din fundul hanului. A început a căra toate bunătățile și mai ales vin. Își făcea socoteala că, dacă va izbuti să-l amețească pe cioban, are să facă târgul pe nimic.
Bun. Ciobanul înfulecă mai grozav ca un lup flămând. Se lăsase nemâncat înadins din ajun. Din când în când, hangiul se ivea la ușă, frecându-și mâinile întrebând:
– Ei, cum merge, bade Vlad? Ce-ți mai poftește inima?
Și n-aștepta răspuns, trimitea altă sticlă de vin și bunătăți.
La sfârșit, Vlad se ridică și dă să plece, îndreptându-se către tovarășii lui de la masa de sub tei.
– Stai, bade Vlad! rosti îngrijorat Spiridon Barbălată. Așa ne-a fost vorba? Ce-i cu bucata de aur? Arată-mi-o și să facem un preț.
Vlad Ciobanul îl privi în ochi, râzând cu hohote și spunând:
– Mai încet, neică Spiridoane! De unde vrei să-ți arăt dacă n-am nicio bucată de aur? Te-am întrebat numai ca să știu cât mi-ai da dacă s-ar îndura Dumnezeu să găsesc o bucată de aur, așa cam cât mâna.
Tovarășii lui Vlad râdeau de se cutremurau frunzele teiului. Barbălată a rămas cu gura căscată, smulgându-și barba de necaz. Iar unul dintre ciobani, de colo, mai adaugă:
– Neică Spiridoane, o vorbă a românului spune: cică nu-i bine să vinzi pielea ursului din pădure. Și să-ți spun una: Prost e cel care-o vinde. Dar mai nărod e cel care-o cumpără.
Și trage-i chef, și râs, și veselei, sub barba lui Barbălată.
– Sfârșit –
— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —
2 răspunsuri la “Ciobanul și hangiul, de Cezar Petrescu”
[…] comentariu / rezumat: Cezar Petrescu, o nuvelă din volumul „Năluca”, publicat în anul 1981 la editura „Ion […]
[…] (Cezar Petrescu) […]