Claudia Millan-Minulescu, din volumul „Garoafe roșii” (1914). Un poem trist și sensibil, care deplânge soarta amantei părăsite.
Un alt simbolist, Traian Demetrescu, are un poem intitulat „Simfonie de toamnă”.
Simfonii de toamnă
Mă duc spre țara unde chiparoșii
Presară umbre-albastre, parfumate,
Și unde își înalță nuferi roșii
Din ape verzi petale sângerate…
De-acuma plec, mă doare-n suflet zborul
Cocoarelor pornite într-acolo,
Ducând cu ele viața și amorul:
Ofrande albe zeului Apollo…
În urma lor se stinge o bacantă,
În plâns nervos – corolă de opale –
Smulgând cununa frunzelor de-acantă,
În tremurarea degetelor pale…
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
De-acuma plec: mă cheamă melodia
Tremurătoare-a strunei de ghitară…
Știți voi ce sete simt de poezia
Ce poartă-n sân eterna primăvară?…
Mă duc: sub cer senin sorbi-voi sărutarea
Ce blânda adiere în zbor o poartă,
Și-n urma mea, atâta doar: uitarea
Așterne-se de-acuma peste-o moartă.
II
Aud tremolul coardei de vioară,
În freamătul pădurilor murinde,
Și-mi pare plâns de palidă fecioară,
Ce-acum – amantă – tuturor se vinde.
Ea a venit cu corpu-ascuns în haină,
Lăsând în cale urme de sandale;
Dar voi, amanți, ați răscolit o taină
Ce adormise-n visurile sale!
Și însetați de forma tinereții,
Desprinsu-i-ați mantaua de pe umăr
O! parc-ați vrut să-i luați respirul vieții,
În focul sărutării fără număr.
Și gura ei v-a-ntins-o tuturora,
În patima iubirii dăndu-și sânii
Voi ați golit nectarul din amfora
Din care se-adăpau de mult păgânii!
…………………………………………………………
Târziu, în violetul înserării,
Când amintirea-n zbor de aripi trece,
Ea, singură, in liniștea uitării
Își simte ochii stinși – și mâna rece.
În freamătul frunzișurilor pale,
E cântul unor vremi ce o-nfioară,
Ca un concert al cărui tril agale
Se stinge pe o stranie vioară.
A! Voi v-ați dus spre funduri de alee,
În gânduri cizelând o poezie
Dar n-auziți? Vă cheamă o femeie
La cea din urmă clipă de beție!
Eu nu mai plec; ci lângă ea rămâi
Ca-n vremea fericirii de-altădată;
Rămâi ca să-i veghez la căpătâi
Amantei care moare înșelată!…
Un răspuns la “Simfonii de toamnă, de Claudia Millan-Minulescu”
[…] Claudia Millan-Minulescu, poemul care dă titlul volumului „Garoafe roșii” (1914). Garoafa era considerată „floarea zeilor” sau „floarea divină” și face parte din semnatica simbolistă. […]