Categorii
Povești, basme și povestiri pentru copii

Gândăcelul, de Emil Gârleanu

Gândăcelul, de Emil Gârleanu

— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —

Mic comentariu / rezumat: Emil Gârleanu, din volumul „Din lumea celor care nu cuvântă” (1910). O poveste duioasă, despre fragilitatea unui gândăcel care face primii pași în viață. Acesta este uluit de imensitatea spațiului și a plantelor din jurul său.

Mesajul poate fi transpus și în plan uman. Iar morala, de asemenea. Căci viața nu este decât un drum lung, plin cu obstacole pe care trebuie să le depășim. Iar gândăcelul a demonstrat că se poate.

Citiți, în continuare, textul integral. Vă dorim lectură plăcută!

Gândăcelul

Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era?
Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc şi albastru se dezvelea cerul! Şi ce minune! Cu ochişorii lui mărunţi, cât nişte fire de colb, îl cuprindea întreg. Şi ce întunecime, câtă umezeală sub frunzişoara lui! Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
Tresări. Era el altul? Picioruşele nu mai erau ale lui de scânteiau aşa? Şi mai era îmbrăcat în aur!
Căci şi trupuşorul lui, pe care şi-l vedea pentru întâia oară, scânteia. Nu cumva era o fărâmiţă căzută de acolo, de sus, o fărâmiţă de lumină închegată, rătăcită pe pământ? Şi, ca o adeverire, pe ţărâna neagră trupul arunca o lumină dulce. Ce se mai întreba! Fără îndoială, de acolo căzuse,
acolo trebuia să se întoarcă. Dar ce depărtare! Şi cum să ajungă? Privi în sus; şi atunci, deasupra căpuşorului, zări lujerul unui crin ce se ridica aşa de înalt, că parcă floarea din vârf îşi deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele.
În mintea lui îşi înjghebă planul. Să se suie pe luger în sus, să meargă, să meargă şi să meargă, până în vârf; şi de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură – sau o vedea el ce-o face.
Atunci se mişcă din nou şi, după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte şi scoborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în ţărână. Văzând asta, se ridică pe picioruşele dinapoi şi, fără să ştie
pentru ce, cu cele dinainte îşi făcu, moşnegeşte, cruce. Pe urmă încercă din nou, şi văzu că poate.

Luciu i se păruse lujerul crinului, şi când colo avea atâtea adâncituri, atâtea ridicaturi: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!…
Şi-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos şi-l prinse ameţeala. Privi în sus şi se cutremură. Ce – nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa.
Încă vreo câţiva paşi, şi ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzişoară lătăreaţă, ca o prispă. Acolo o să se odihnească. Şi iar purcese la drum; şi umblă, şi umblă, băiete; şi de-abia ajunse. Iar când a poposit, ud de sudoare, că părea o picătură de rouă, bulgărele de aur scăpătase de amiază. Şi voinicul privi iar în sus. Privea în sus şi nu-şi credea ochilor: zile, săptămâni, luni avea de umblat. Şi cât era de hotărât şi de vânjos drumeţul, nu-şi putu opri un oftat:
– Uf! Că mult mai am de suit, Doamne!

Sfârșit

(Emil Gârleanu)

— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —

Mergi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

3 răspunsuri la “Gândăcelul, de Emil Gârleanu”