Categorii
Povești, basme și povestiri pentru copii

Cioc! cioc! cioc!, de Emil Gârleanu

Cioc! cioc! cioc!, de Emil Gârleanu

— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —

Mic comentariu/rezumat: Emil Gârleanu, o povestire din volumul „Din lumea celor care nu cuvântă” (1910).

Acțiunea se petrece în pădure, iar personajele sunt măcăleandrul, scatiul și autorul, cel care povestește întâmplarea.

Povestitorul începe să înțeleagă graiul păsărilor și aude o discuție între măcăleandru și scatiu. Subiectul este ciocănitoarea și obsesia ei de a bate mereu cu ciocul în scoarța copacilor.

Citiți, mai jos, textul integral, iar la final aveți și un video. Vă urăm lectură plăcută.

Cioc! cioc! cioc!

Și păsările se-nțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. Atâta pagubă! Dar eu știu multe asupra lucrului ăstuia de la gaița mea, de la gaița mea care, fiindcă am învățat-o să vorbească omenește, mi-a descoperit câteva taine ale graiului păsăresc. D-ta, spre pildă, auzi ciripind o rândunică, crezi că i-a venit, așa, un gust să facă gălăgie, în vreme ce dânsa dă povețe puișorilor ei: „Nu ieșiți la marginea cuibului!” „Nu strigați când nu sunt eu cu voi!” „Tst! pisica!” O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!” În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei

Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. Să v-o spun.

„Cioc! cioc! cioc!” se aude de departe. Măcăleandrul zice:

— E ciocănitoarea!

— Ciocănitoarea, răspunse scatiul, ce-o fi ciocănind mereu?

— Caută veverița, îl desluși măcăleandrul.

— Veverița? De ce?

— Urâți îmi sunteți voi, scatiii, că nu știți nimic. Nu-i cunoști povestea? Să ți-o spun!

(Mărturisesc că vreo câteva ciripiri nu le-am înțeles, dar le-am ținut însă minte. Acasă i le-am spus gaiței, și gaița mi le-a tălmăcit. Așa vă pot spune întocmai, după zisele măcăleandrului, povestea ciocănitorii:)

— Demult, m-asculți, scatiule? începu măcăleandrul, demult tare, la-nceput, pe când oamenii erau puțini de tot, și poamele și mai puține, veverița a dat, într-o bună zi, peste un pom ciudat, cu roadă rotundă, tare, dar cu miezul dulce și gustos. Dăduse, frate, peste alun. I-au plăcut alunele și, vezi, ființă prevăzătoare, să nu mai pățească cum o pățise când rosese o iarnă întreagă coaja copacilor, să se hrănească, ce i-a venit în gând? Să strângă alune! Și și-a umplut scorbura de cu toamnă. Tocmai se bucura că dăduse norocul peste dânsa, făcea planuri mari, să nu se miște toată iarna din căsuța ei, nici cu vârful botului să nu miroase vifornița, când, într-o bună dimineață, se zgârie la un picior într-o coajă. Caută, — coajă de alună! De unde? că ea nici nu se atinsese încă de merindele strânse. Cercetează: un sfert de alune mâncate! S-a mâhnit veverița, dar s-a și mâniat. S-a pus la pândă, să prindă pe hoț. S-a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, și-a așteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră-te colea, dă de scorbură, în scorbură de alune, și, cum e iscusită, a înțeles ea că-n alune trebuie să fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul. Bun! Craț-craț-craț, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a văzut fără coadă, s-a întors la veveriță să se roage de dânsa. N-a mai intrat în scorbura ei și, smerită, a bătut cu ciocul: Cioc! cioc! cioc! Dar veverița își mutase culcușul! De atunci mereu ciocănește la fiecare copac, dar nici că dă de răspuns…

— Zi, de atunci, întrebă scatiul, n-are ciocănitoarea coadă?…

— Vezi bine… Ssst! Uite-o…

Mă uit și eu. O fulgerare roșie străbate luminișul. Ciocănitoarea se cațără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos până sus. Apoi trece la alt copac, și la altul. Fagul sună mai tare, frasinul mai înăbușit. Un stejar găunos răsună ca un hârb. Și ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei. De-abia se mai aude, departe:

Cioc! cioc! cioc!

Scatiul piruie iar:

— Știi una, frate măcăleandru? Eu cred că tot ce mi-ai spus sunt numai niște vorbe. Ea ciocănește fiindcă suge din mustul copacilor, i-o fi plăcând hrana asta.

Măcăleandrul se supără:

— Se cunoaște că ești pasăre neisprăvită. S-o fi hrănind ea cu mustul copacilor, dar ce și-o fi zis: „Dacă mi-i dat să ciocănesc mereu, cel puțin să trag din asta un folos, să mă hrănesc!”

— Așa-i! încheie scatiul.

Acestea le-am auzit mai deunăzi povestite de către un măcăleandru unui scatiu. Un lucru însă: dacă veniți cineva pe la mine, să nu spuneți cumva gaiței mele cele ce v-am destăinuit. Mă asurzește cu ocările. Vă rog!

(Emil Gârleanu)

— Vezi cele mai frumoase poezii pentru copii —
— Vezi toate basmele și poveștile pentru copii —

Mergi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Cioc! cioc! cioc!, de Emil Gârleanu”