Categorii
Respect pentru poezie

Omul comun se justifică, de Nicolae Labiş

Omul comun se justifică, de Nicolae Labiş

— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —

Mic comentariu: Nicolae Labiș, din volumul „Lupta cu inerția” (1956), capitolul „Omul comun”, subcapitolul „Dilema”.

Dacă în prima parte a lucrării – „O viziune a omului comun” – adultul a fost mustrat de copilul din el însuși, iată că acum avem și răspunsul.

Aici, Labiș își exprimă adeziunea față de „crezul lui Marx”, autor al teoriei socialismului științific, ale cărei deziderate erau naționalizarea proprietăților și centralizarea tutoror instituțiilor în mâinele Statului.

Omul comun se justifică

„Și pentru ce mi-ai spus că-s rău, copile?
O gîză-n viață n-am strivit măcar,
Cînd merg pe pajiști, tălpile-mi umile
Trec printre flori cu teamă, lin și rar.

Născut pe marea enervată-a vieții
Eu mi-am găsit un port și-am ancorat,
Mă tem de valuri. Îndrăgesc pereții,
Biroul, masa, țărmul drept, uscat…

Nu cer nimic. Nu vreau s-ajung departe,
Vreau să trăiesc, să dorm și să lucrez.
Am învățat un crez. Pînă la moarte
Voi repeta mereu același crez.

Înaltul crez de Marx rostit slujindu-l,
Cuminte, cu măsură îl slujesc.
Însă nicicînd n-o să mă bată gîndul
Să-l neg, nici să-l înșel, nici să-l hulesc.

Știu, crezul ăsta cere îndrăzneală,
Să lupți și inerția s-o supui,
Eu fac ce pot, cu grijă și sfială-
Mai sînt pe lume îndrăzneți destui.

Văd, încă-s și ticăloșii destule –
Viața asta nu-i cucernic dom.
Se-mbuibă mulți cu ghiare nesătule
Și își îneacă dragostea de om.

Nu sînt eu cel chemat s-aducă bine,
Știu doar atîta – să slujesc cinstit.
Rînjesc slugarnic, da, căci nu-mi convine
Să fiu în locul altuia lovit.

Nu-mi spuneți de dureri. Sînt necesare –
Eu nu știu nașteri fără de dureri,
Și iată, astăzi poți privi sub soare
Cu mult mai multe bucurii ca ieri.

Cu ce le-ajut să crească mai grăbite?
De ce n-aș spune-o? Cu cît pot, – puțin…
Scriu unele rapoarte întocmite
Pe baza unor cifre care-mi vin.

Nu sînt părtaș la nici o fărdelege,
Sînt numai – asta fie – om inert.
Nu pot schimba nimic. Eu pot alege:
Să tac ori să mă zbucium în deșert.

Puterea decantării sociale
O să stîrpească răul tot, cîndva…
Dacă-o zorim, în șanțuri ne prăvale…
Mai bine zic să o lăsăm așa.

Mi-i milă totuși cînd văd nedreptăți,
Ori lacrimi încă, ori priviri umile…
Nu pot să surp cetăți, să-nalț cetăți…
Deci, pentru ce mi-ai spus că-s rău, copile?”

…………………………………….

(Nicolae Labiș)

— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —

Mergi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei