![Baladă, de Nichita Stănescu](https://infelsichip.ro/wp-content/uploads/2022/11/Balada-de-Nichita-Stanescu.jpg)
— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
Mic comentariu: Nichita Stănescu, un poem suprarealist din volumul „Un pământ numit România” (1969). O baladă despre un timp al tinereții care nu ține timp de nicio teorie (fie ea mecanicistă, fie teologică), o „cascadă” care curge năvalnic.
Baladă
Îmi aduc aminte de o zi bună din viața mea.
Unchiul meu Iosif își iubea foarte tare nevasta,
cu colțurile gurii până la urechi râdea
și glumea și spunea povestea aceasta:
A fost odată, într-o pădure de tei,
un cal a cărui mândră și țintuită șea
și ale cărui mândre hățuri, hehei,
erau ochiul meu și privirea mea.
A fost odată, ca niciodată, un fel,
un fel de a fi ca o cascadă,
în care curgeau miel după miel,
floare după floare, o turmă și-o livadă.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Zeul stătea călare pe ochiul meu,
pinten îi era privirea mea, rătăcită,
ah și ah, cascada urla mereu, și mereu
nisip era în oră și-n clepsidră…
Aici unchiul Iosif tăcea, din ghitară
spunea cuvântul numit „do”, numit „fa”,
iubita mea de mătușe primordială
plângea.
Unchiul meu Iosif a murit din tutun,
din băutură poate, și foarte tânăr,
fața lui suavă și lungă acum
dintre cifre seamănă cu al treilea număr.
Femeia aceea tânără care i-a fost nevastă,
cu sprincenele negre ca un arc,
am întâlnit-o, cititori dumneavoastră,
tot tânăr fiind, într-un parc.
Unchiul meu Iosif se făcuse deget de unghie
la brațul unui bărbat străin;
unde e ghitara ta, unchiule, unde e,
și glasul tău vesel, divin…
Am plâns fără voie și adolescent
ca și cum aș fi fost tu, domnule
Iosif, unchiule, de demult,
visule, somnule…
— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
3 răspunsuri la “Baladă, de Nichita Stănescu”
[…] comentariu: Nichita Stănescu, din volumul „Un pământ numit România” (1969). Nichita are timpul său, pe care și-l […]
[…] (Nichita Stănescu) […]
[…] „firi repezi”, așa cum le spune Nichita, au alunecat în „rupturi de timp”, pentru că poetul propovăduiește un altfel de timp, […]