Grigore Alexandrescu, din volumul „Poezii”, apărut în 1847. Geneza acestei lumi, într-o viziune preeminesciană. Geneza lui Mihai Eminescu din scrisoarea I pare să-și aibă originile chiar în acest poem.
Dar împreună, deși năcuți în perioade diferite, Grigore Alexandrescu Eminescu au fost influențați decisiv de „Rig Veda” (Imnul creației).
Rugăciunea
Al totului părinte, tu a cărui voință,
La lumi nenființate ai dăruit ființă,
Stăpâne creator!
Putere fără margini, izvor de veșnicie,
Al căruia sfânt nume pământul nu îl știe,
Nici omul muritor!
Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale,
Fă ca întotdeauna pe a virtuții cale
Să merg nestrămutat.
Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește,
Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește,
Sa pot fi neschimbat.
Mândria-n fericire să nu mă stăpânească,
Mâhnirea în restriște să nu mă umilească,
Dreptatea să o știu.
Conștiința să-mi fie cereasca ta povață,
Prin ea tu mă-ndreptează și, când greșesc mă-nvață
Cum trebuie să fiu.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Fă să doresc de obște al omenirii bine,
Să mă cunosc pe însumi, și p-altul decât tine
Sa nu am Dumnezeu.
La oameni adevărul să-l spui fără sfială,
De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșeală,
Să nu îmi răzbun eu.
Și fă ca totdeauna al meu suflet să vază
Lumina așteptată, a nemuririi rază,
Dincolo de mormânt,
Acolo unde viața cea veșnică zâmbește,
Sărmanului acela ce-n viață pătimește,
Gonit p-acest pământ.
Știu cum că lumea noastră între globur’le multe
Ce sunt pentru mărirea-ți cu un cuvânt făcute
După un veșnic plan,
Nimica înainte-ți nu poate să se crează;
C-așa de puțin este, ș-atâta însemnează
Un val în ocean.
Cunosc cu toate-acestea și văz cu-ncredințare
Că-n fapta cea mai mică și-n lucrul cel mai mare
Deopotrivă ești,
Că la a ta dreptate nu este părtinire,
Că îngrijești de toate, că fără osebire
Și-asupra mea privești.
Cu tunetul din ceruri tu ocolești pământul;
Înflorești cu natura și răcorești cu vântul,
Ești viața ce ne-ai dat.
Ascultă dar, Stăpâne, supusa rugăciune
Ce sufletul o-nalță, ce inima depune
La tronu-ți ne-ncetat.
Până-n ceasul din urmă amorul tău să-mi fie
Comoară de nădejde, de dulce bucurie,
Izvor de fericiri;
El singur să-mi stea față în acele minute,
Când planuri viitoare și amăgiri trecute
Se șterg ca năluciri.
