„Ion”, de Liviu Rebreanu, este primul roman modernist din istoria literaturii române, o capodoporă care avea să schimbe decisiv evoluția romanului în literatura noastră.
Comentariu: Publicat în 1920, romanul „Ion” surprinde viața din satul Prislop, judeţul Bistriţa Năsăud. În acele timpuri, Transilvania era sub stăpânirea imperiului austro-ungar, iar populația era preponderent rurală și analfabetă.
Economia nu avea pârghii foarte bine stabilite și se baza pe o agricultură de subzistență. Utilajele lipseau cu desăvârșire, astfel că țăranii apelau la metodele tradiționale (plugul cu boi, spre exemplu) pentru a putea rezista.
În aceste condiții, pământul era singura avere, iar Liviu Rebreanu surprinde foarte realist o luptă care, în fapt, era una pentru supraviețuire.
Roman obiectiv
Ceea ce a făcut din romanul „Ion” o capodoperă a fost, pe de o parte, tehnica autorului, iar pe de altă parte descrierea amănunțită și nealterată a societății din acele vremuri. Căci este vorba despre un roman obiectiv, în care Rebreanu nu intervine în evoluția personajelor, nu le face caracterizări subiective, ci pur și simplu le descrie atitudinile și dialogurile.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Satele transilvănene musteau de viață la începutul secolului XX, în ciuda faptului că idealurile naționale ale românilor erau ținute în frâu de stăpânirea austro-ungară. Dar Rebreanu ridică și mai mult „cortina” și surprinde – evitând capcana idilismului rural – adevărata față a țăranilor acelor vremuri. Sub fiecare gest binevoitor al personajelor se ascunde, aproape de fiecare dată, un gând rău, necurat, mânat de sărăcie și de disperarea de a supraviețui.
Glasul pământului
Primul capitol al romanului „Ion” se intitulează „Glasul pământului”. Însuși autorul, Liviu Rebreanu, mărturisește că, mergând într-o zi la o vânătoare, a surprins „un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare“, care s-a aplecat, deodată „și a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică”.
Scena i s-a întipărit în minte și i-a declanșat, cel mai probabil, un resort emoțional. De aici, Rebreanu a reușit să contureze un tablou social complex, transformându-l într-o capodoperă care a schimbat definitiv cursul literaturii române.
Intriga
Personajul principal, Ion al Glanetașului, este un tânăr harnic și muncitor. El este, însă, marcat de faptul că tatăl său a pierdut, din cauză băuturii, tot pământul. Neavând niciun fel de avere, societatea îl respinge și îl face să se simtă „mic și slab, cât un vierme pe care-l calci în picioare”.
Metamorfoza lui Ion este evidentă. Deși o iubește pe Florica, gândurile lui sunt „otrăvite” de umilințele la care este supus de semeni și de dorința de a se căpătui. Iar scopul scuză – nu-i așa? – mijloacele. Astfel, Ion decide că este cazul să se însoare cu Ana, fata lui Vasile Baciu, un țăran înstărit, care nu vede cu ochi buni această relație.
Cu alte cuvinte, singura soluție pentru ca Ion să pună mâna pe pământul lui Vasile Baciu este s-o lase însărcinată pe Ana. Lucru care s-a și întâmplat, de altfel, și ne-a condus spre scena principală a romanului, a cărui protagonist a fost, evident, Ion al Glanetașului: scena sărutării pământului.
Glasul iubirii
Căsătoria cu Ana i-a adus lui Ion lucrul la care râvnea: pământul. Dar nu mai era de ajuns. Dezumanizat total, Ion încearcă să se împlinească și pe plan sentimental, râvnind la Florica, prima lui iubire, care se măritase, între timp, cu George Bulbuc.
Povestea ia o întorsătură dramatică: Ana se sinucide, spânzurându-se în grajd. Dar, în final, autorul îl pedepsește pe Ion, care moare după ce este lovit cu cazmaua, de mai multe ori, de același George.
***
Dincolo de genialitatea lui Liviu Rebreanu, care a „radiografiat” perfect tumultul vieții din acest sat transilvănean, concluzia este tristă: virtutea nu ține niciodată de foame. De altfel, romanul „Ion” a fost des comparat cu o altă capodoperă a litaraturii universale: romanul „Roșu și Negru”, publicat de Stendhal în anul 1830. Personajul pricipal, Julien Sorel, încearcă să-și depășească și el de condiția socială, apelând la viclenie și ipocrizie.
Dar diferența dintre Julien Sorel și Ion este că, în timp ce primul este un autodidact care încearcă să se cultive necontenit, cel de-al doilea este un incult, un om necizelat, necivilizat, care apelează la violență ori de câte ori este cazul.
Nu întâmplător, titlul romanului „Ion” a fost trasus de francezi „Jean le Roumain”, adică „Ion românul”. Literatura universală a fost, pur și simplu, șocată de perversitatea personajului Ion. Care nu putea fi decât român…
— Citește și nuvela „Alexandru Lăpușneanul” —
2 răspunsuri la “Ion, de Liviu Rebreanu. Comentariu”
[…] închipuit un Rebreanu liric? Acel Rebreanu care a scris romanul „Ion”? Eu, nu! Și totuși, a fost devotat și și-a iubit până la moarte soția. Fanny Rădulescu! O […]
[…] Ne-a părăsit într-o zi de 1 septembrie… Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Târlișua, Bistrița-Năsăud, Austro-Ungaria – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, Priboieni, Muscel, România), autorul celebrului roman „Ion”. […]