
Scurt comentariu: Mircea Dinescu, din volumul “Democrația naturii” (1981). Un poem care, nu se știe cum, a alunecat printre mâinile cenzurii comuniste. E mai degrabă o zeflemea la adresa sistemului, meșteșugit ascunsă sub stilul modernist al versurilor. Să nu uităm că mulți români erau navetiști în acea vreme.
Satul cu navetiști
Fac ce fac și pogor bunăstarea peste preteni
cu bluza mea roșie mirosind a pește prăjit
mă furișez în biserică și pun la rece o ladă cu bere
în vreme ce preotul joacă table cu milițianul
și țiganii luxoși sapă un nou canal în placa patefonului
fiindcă astăzi e luni marți miercuri joi vineri sâmbătă
și pielea câinelui se va transforma în burduf de acordeon
și stingătorul de incendiu într-un mic cazan clandestin
de fabricat țuică.
Mai pe seară
fluieră un tren la marginea satului
și lasă-un miros trăsnitor de lavandă și navetiștii
inși ce înjură și râd
pe care nu i-am văzut niciodată la față
și nici nu știu ce naiba caută pe aici.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română