Categorii
Lumea scriitorilor

George Bacovia, un interviu luat de Eugen Jebeleanu

George Bacovia, un interviu luat de Eugen Jebeleanu

— Vezi toate poeziile lui George Bacovia —
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —

În 1946, George Bacovia împlinea vârsta de 65 de ani. Bun prilej pentru poetul Eugen Jebeleanu de a-l vizita și de a-l intervieva. Cu câteva luni înainte, Bacovia publica volumul „Ștanțe burgheze”, care nu fusese pe placul autorităților comuniste. Poetul a fost foarte aproape de a fi interzis în România.

În acele vremuri tulburi, când comuniștii veniseră la putere, ideile nu puteau fi decât – obligatoriu – socialiste pentru a putea fi tipărite. Astfel, discuția a fost alterată în cel mai grotesc mod de Eugen Jebeleanu, membru al Partidului Comunist Român, căruia i-a rămas pentru totdeauna fidel. De altfel, Jebeleanu a primit titlul de „Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”.

Iată-l, așadar, pe marele simbolist Bacovia întrebat despre proletariat și despre lumea muncitoare. Ce-a ieșit? Citiți mai jos. Lectură plăcută!

Bacovia, un interviu luat de Eugen Jebeleanu

George Bacovia la 65 de ani. Cu poetul despre viață și despre altele.

Slujbă și șomaj. – Izvoarele poeziei.

Departe de zgomotul orașului, la marginea Capitalei, acolo unde „cartierele democratice“, cartierele lumii muncitoare, cântate de marele poet, nu cunosc nici etajul, nici ascensorul… Casa în care locuiește G. Bacovia, împreună cu soția sa, poeta Agatha Grigorescu-Bacovia, și cu fiul lor, elev în clasa a IV-a la liceul „Mihai Eminescu“, e o casă ca toate celelalte: modestă, tăcută, decentă. Portița de lemn se deschide, scârțâind, în fiecare dimineață când visătorul pleacă la slujba sa de bibliotecar în Ministerul… Minelor și al Petrolului.
Într-o țară în care trecutele regimuri au oferit până și celui din urmă semidoct politic mașină la scară și scară de marmoră la clădire, G. Bacovia n-a putut să ajungă mai mult decât șef de birou. Poetul făcuse imprudența să-și cânte nu numai nervii zdrobiți de apăsarea unei societăți egoiste, ci și muncitorimea cu idealurile de libertate, de dreptate și de mai bine ale lumii…

Poetul și proletariatul

Îl privesc: poetul zâmbește amar.

– Credeți, maestre că tonul poeziilor dumneavoastră „depresive“ ar fi fost același dacă apăsarea societății ar fi fost mai puțin aspră, mai puțin nedreaptă?

– Sigur că un alt mediu ar fi dat rezultate de alte inspirații. Așa cum a fost, mediul burghez m-a presat.

– Credeți că poetul trebuie să fie în același timp un
combatant social?

– Desigur.

– Multe dintre poeziile dumneavoastră relevă aspecte sociale. Ați avut contact cu proletariatul și cu preocupările sale?

– M-au interesat întotdeauna năzuințele și luptele lor. De altfel, nu-i așa, și noi poeții suntem până la urmă niște proletari și am fost supuși, ca și ei, acelorași legi de aramă. (Pauză. Poetul vorbește greu, cu distanțe mari între cuvinte, cu un glas obosit, care tremură. Din când în când își cuprinde pieptul cu brațele cruciș, ca și cum s-ar apăra. Peste câteva minute, își readuce aminte de epoca elanurilor tinerești și reia):

– Citeam pe vremea aceea fel de fel de broșuri socialiste, care se tipăreau.
(Pauză din nou. Face efort pentru a-și aduce aminte.) Așa… da… Citeam revista „România muncitoare”, scoasă de Frimu și alții. Citeam de asemenea „Viața socială” și „Facla” lui Cocea. Unele inspirații, ca bunăoară „Serenada muncitorului” și altele, s-ar putea să se datorească și frecventării acelor reviste. Poate să mă fi determinat și criticele lui Gherea. Citisem și de prin Theodor Neculuță, mi se pare, Spre țărmul
dreptății. Pe urmă, „Revista ideii” a lui Panait Moșoiu și altele.

– L-ați cunoscut pe Dobrogeanu-Gherea?

– Pe Dobrogeanu-Gherea l-am cunoscut numai din vedere. L-am găsit în restaurantul din Ploiești. Era patronul restaurantului. În alt restaurant, la Gambrinus din București, a cărui coasociat era Caragiale, l-am putut vedea și pe acesta. Eugen Lovinescu – în al cărui cenaclu a fost o singură dată. Ibrăileanu… Pe Ibrăileanu l-am avut profesor. Profesor de română, printr-a V-a la liceu. În ce an? – Să mă gândesc… Cred că prin 1899-1900… Da… Făceam pe vremea aceea versuri, dar nu le arătam la nimeni. Prietenul și colegul Isidor Wertenstein mă informase că C. Vraja, traducătorul lui Bel-Ami de Maupassant, nu e altul decât profesorul nostru, Garabet Ibrăileanu.

Poetul și viața

– Cum ați devenit funcționar public?

– (Bacovia zâmbește; același zâmbet interiorizat, timid, amar.) Am urmat Facultatea de drept de la Iași și București. Licența mi-am luat-o la Iași. Am făcut parte zece ani din baroul orașului Bacău, dar n-am profesat. Pe urmă, viața… Am intrat în slujbă la stat în 1912. Am fost mai întâi copist la prefectura din Bacău. Pe urmă, prin 1916-1918, șef de birou clasa III-a la Casa școalelor, în Ministerul Cultelor. Prin 1919-1920, șef de birou clasa I, împreună cu Aderca… mă numise Trancu-Iași… la Ministerul Muncii…

(Poetul a rămas cu ochii pierduți în depărtare; își pleacă fruntea, mâinile atârnă în gol, peste speteaza scaunului.)

Intervine d-na Bacovia:

– După aceea s-a îmbolnăvit grav, a cerut concediu… A fost demis… Pe urmă, prin 1929-30… nu, Bacovia? (poetul confirmă clătinând din cap) A fost funcționar la Cultura poporului. Apoi, șomer, șomer, șomer, șomer… În 1945 – depășise vârsta – a fost numit bibliotecar, cu contract, la Ministerul Minelor și Petrolului. A fost angajat cu 110 000 lei. Pe urmă, i-au făcut 130 000. Asta, plus pensia de 50 000 lei de la Casa scriitorilor, e toată averea lui Bacovia…

Între timp, Bacovia-junior a adus în brațe un ghem de mătase: un pisoi. Îl așază în poala părintelui, întrebându-l:

– Știi cine-i ăsta, tată?

– Ăsta e Ioachim… surâde poetul, mângâind pisoiul.

– Se înțelege foarte bine cu pisicile și cu câinii, ne spune d-na Agatha Grigorescu-Bacovia. Cât despre oameni, ei l-au înțeles mai puțin. Țin minte – continuă devotata tovarășă de viață a visătorului – că prin 1933-34, s-a propus, nu știu de cine, ca Bacovia să fie numit consilier la Fundațiile pentru literatură și artă. Bacovia șomase trei ani, era bolnav de nervi. M-am dus. Secretarul general al Fundației de pe atunci… i-am uitat numele… mi se pare, Rally… a spus că nu-i poate oferi decât unul din locurile de comis-voiajor. Am plecat, indignată. Dar n-a fost insulta cea din urmă. În 1928, Ion Minulescu, care era director general al Artelor, mi-a spus că nu poate să-i ofere decât un post de copist clasa III-a…

(Sunt amintiri dureroase. Trupul puțin al poetului s-a strâns, s-a gârbovit, s-a ascuns, parcă, în haina cenușie, și largă, prea largă. Dacă n-ar fi aceste profunde șanțuri ale vieții dure, care sunt ridurile, dacă n-ar fi mustața brumată de iarna vârstei, ai crede că te afli în fața unui copil fără apărare.)

Izoarele poeziei

Toate poeziile lui sunt trăite de Bacovia cu nervii exasperați, cu întreaga sensibilitate sfâșiată.

– Ce-ați vrut să înțelegeți – întreb – prin versul „Mulțimea anonimă se va avea-n vedere“ din poezia „Note de toamnă”?

– Versul acela – răspunde Bacovia – a fost scris într-una din zilele când căutam și nu puteam obține o slujbă. Era prin 1916. Mi se scria pe petiții: „se va avea în vedere“ – și rămâneam cu atât. Cât despre versul: „Tot ce-mi trebuie să am pot să cer“, din aceeași poezie, asta înseamnă că puteam să cer, dar nu mi se da, sau, mai bine-zis, la Sfântul așteaptă! Seismele sociale nu m-au lăsat niciodată indiferent. Numai cei care n-au voit n-au găsit urma lăsată de aceste seisme în poeziile mele. „Amurg” din volumul Cu voi, de pildă, a fost scris prin 1915, când se decretase mobilizarea. Era o epocă de mari agitații. Atunci, am notat: „Greve, sânge, nebunie. / Foame,
/ Plânset mondial…“, „Filozoful proletar“ din poezie eu eram. Peisajul industrial al Bacăului, oraș cu multe fabrici, a avut de asemenea rezonanțe în versurile mele.

– M-a dus și pe mine – vine în ajutor d-na Bacovia – să-mi arate abatorul din Bacău, care i-a inspirat poezia „Tablou de iarnă”. În 1916, când l-am cunoscut prin Aurel Savela, o rudă a sa, locuia în strada Berzei. Sora lui Bacovia plecase și-l lăsase să păzească locuința. El era funcționar la Casa școalelor. Pe la sfârșitul lui august sau începutul lui septembrie – nemții ajunseră pe la Jiu – l-am găsit într-o după-masă într-o cameră, căutând să-și încălzească o cafea, cu niște hârtii aruncate într-un godin. Bietul Bacovia… Să-l fi văzut… Acolo, a scris poezia „Belșug”:

Vinul, și mierea, și grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut…

Era pe vremea când nemții luau tot. Bacovia o ducea într-o neagră mizerie… De altfel, n-am scăpat niciodată de lipsuri și de nedreptăți. Dar se anunță vremuri noi, pe care Bacovia le-a visat, în care a crezut și pe care le-a cântat. Credem în ele…

S-a înserat.
Marele poet se ridică și, scotocindu-se în buzunare, ne oferã:
– Luați o caramea albã!
Bomboana de-o zi a visătorului: o bucățică de zahăr. Ne ridicãm, privim: la spatele poetului, chipul lui Crist, încadrat într-o ramã ovală. Rama e spartă.
D-na Bacovia ne șoptește:
– Nu poate să sufere tabloul. De nenumãrate ori a încercat sã-l distrugă lovindu-l cu bastonul. Spune că-l urãște pentru că a suferit ca și el…

Ieșim. Au răsărit stelele. Pe trepte, George Bacovia îmi ține mult timp, strâns, mâna în mâinile lui. În depărtare, fluierul unui tren care pleacã. Și inima orașului, palpitând…

Pulsul visătorului bate mai repede…

— Vezi toate poeziile lui George Bacovia —
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —

Mergi la prima pagină

decathlon.rodecathlon.ro
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei