— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —
Cuprins:
- Primul titlu: „Mieoara”
- Alecsandri: „Nu le-am făcut nici o modificare”
- Un posibil autor: baciul Udrea, de pe muntele Ceahlău
- Diverse interpretări ale sensului și originii Mioriței
“Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”… Sunt unele dintre cele mai frumoase versuri scrise vreodată în limba română. Dar originea baladei Miorița repezintă, și astăzi, o controversă. Forma perfectă – stilistic vorbind – a variantei culese de Vasile Alecsandri, care este învățată în școli, a născut întrebarea firească: oare nu cumva tocmai Alecsandri este autorul acestei “comori” a literaturii române?
Manualele ne învață că Miorița este de soriginte populară, „creaţie a poporului român”. O lectură mitico-simbolică, în care elementele etnografiei pastorale îşi ocupă locul cuvenit.
Dar interesul criticilor și al etnologilor s-a mutat, odată cu trecerea anilor, spre originea poemului.
Primul titlu: Mieoara
“Epopeea” începe în anul 1850, când Vasile Alecsandri îi trimite o scrisoare lui Alexandru Hurmuzachi, publicist și om politic, care edita, în acea perioadă, ziarul Bucovina, din Cernăuți. Scrisoarea, care este datată „Iaşi, 1 fevruariu 1850”, este o subtilă şi caldă prezentare a baladei:
„Iată toată balada Mioriţei, pe cât am putut-o descoperi. Eu nu cred să fie întreagă, dar câtă este măcar, ea plăteşte în ochii mei un poem nepreţuit şi de care noi românii ne putem făli cu toată deplinătatea. Această baladă mi-a fost adusă din Munţii Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise…”.
Vasile Alecsandri
Astfel, la 18 februarie 1850, într-o sâmbătă, poemul vede pentru prima oară lumina tiparului în ziarul „Bucovina” din Cernăuţi cu titlul „Mieoara”.
Tot în ziarul Bucovina apăruseră baladele Toma Alimoş (la 13 ianuarie), Blăstămul (la 25 ianuarie) şi Şerb sărac (la 11 februarie).
Alecsandri: „Nu le-am făcut nici o modificare”
Vasile Alecsandri nu şi-a asumat niciodată paternitatea baladelor, ba chiar s-a apărat în mod consecvent atunci când a fost indicat drept autor:
„Nu le-am făcut nici o modificare afară de cîteva versuri, adăogate de către lăutari ţigani, pe care am găsit de cuviinţă să le las afară. Pentru unele din aceste poezii am făcut ceea ce un giuvaergiu ar face pentru unele pietre preţioase. Am respectat subiectul, stilul, forma şi chiar mai multe din rimele incorecte care fac parte integrantă din caracterul lor. Departe de a le fi aranjat în conformitate cu gustul modem, le-am conservat ca pe nişte giuvaeruii de aur pe care le-aş fi găsit acoperite de rugină şi turtite. Le-am curăţat de petele de rugină şi le-am dat strălucirea primitivă. Iată tot meritul meu. Comoara aparţine poporului, care singur era în stare să producă minuni atît de originale… Este uşor de crezut că dacă natura binevoitoare m-ar fi înzestrat cu un geniu atât de puternic, în stare să compună Mioriţa, un Toma Alimoş, un Mihu Copilit etc. — m-aş fi simţit onorat şi aş fi fost destul de egoist pentru a le publica sub a mea iscălitură”.
Vasile Alecsandri
Un posibil autor: baciul Udrea, de pe muntele Ceahlău
Interesant est faptul că, după numai câteva luni, Alecsandri schimbă povestea originii Mioriței, pe care o va republica, din lipsa ecourilor, la 28 august 1850, la Iaşi, în bisăptămânalul „Zimbrul”: el însuși ar fi cules-o de pe muntele Ceahlău, de la un oarecare baci Udrea.
Alecsandri s-ar fi destăinuit apropiaților, referindu-se la împrejurarea descoperirii Mioriţei: „O singură dată în viaţă m-am temut de moarte: atunci când am descoperit, în munţi, la ciobani, minunata Mioriţă”. Era frica de a nu muri înainte de a împărtăşi tuturor această comoară.
Diverse interpretări ale sensului și originii Mioriței
Balada Miorița a trecut, de-a lungul timpului, prin condeiele multor critici. Încercăm, mai jos, să ordonăm cronologic cele mai importante impresii ale exegeților.
- În ziarul Timpul, din 22 iulie 1879, apare un articol semnat de Mihai Eminescu. „Luceafărul” poeziei române definește Mioriţa ca un „suspin al brazilor şi al izvoarelor de pe Carpaţi”. Patru ani mai târziu, Eminescu scrie poezia „Mai am un singur dor”, un fel de „testament” inspirat din varianta Alecsandri a Mioriţei.
- La 16 mai 1909, Duiliu Zamfirescu ține un celebru discurs în aula Academiei Române. El spune că „Mioriţa lui Alecsandri, ca născocire populară, este o imposibilitate”.
- Tot în acea perioadă, George Coșbuc afirmă că Mioriţa este un “bocet solar”. El comentează balada în spiritul şcolii mitologice şi este primul exeget care descoperă urme ale cosmogoniei universale. Coșbuc găsește unele corelații: ciobanul ucis este soarele, iar maica bătrână, pământul.
- În anul 1922 avea să apară prima lucrare importantă cu caracter monografic despre Miorița: „Viaţa păstorească în poezia noastră populară”. Autorul este Ovid Densuşianu (1873-1938), mare poet simbolist la acea vreme, astăzi mai degrabă uitat. El interpretează scenariul baladei din punct de vedere etnografic, cu specific pastoral, punând accentul pe rivalitatea economică dintre ciobani, aflaţi pe drumurile de transhumanţă.
- În anul 1936, Lucian Blaga (1895-1961) folosește, pentru prima oară, expresia “Spaţiul mioritic”, într-un amplu studiu pe care îl va include în Trilogia conoașterii (1944). Astfel, istoria Mioriţei intră pentru totdeauna pe un alt făgaş, într-o matcă adânc săpată în conştiinţa românilor.
- În anul 1969, Mircea Eliade îmbunătățește definiția lui Blaga, vorbind despre „spaţiul ondulat, constituit din văi şi coline care se succed și care este spaţiul mioritic care reprezintă orizontul specific în care s-a format şi trăieşte încă poporul român”.
- În anul 1941, marele critic George Călinescu afirmă despre Miorița: „Al doilea mit, cu ecoul cel mai larg, e Mioriţa, cu punctul de plecare în cântecul bătrânesc publicat de Vasile Alecsandri. Proporţiile mitului au crescut în vremea din urmă până într-atât, încât s-au făcut comparări cu Divina Comedia şi mulţi îl socotesc ca moment iniţial al oricărei culturi autohtone. Aici e simbolizată existenţa pastorală a poporului român şi chiar unitatea lui în mijlocul real al ţării reprezentat de lanţul carpatic”.
- În 1958, Nicolae Labiş scrie propriul poem “Mioriţa”.
- În anul 1961, Alexandru Odobescu reinterpretează balada: „Germenele Mioriţei nu poate fi identificat decât într-un cântec de jale al juneţii învinse. Balada îşi are originea într-un vechi ciclu elen al cântecului lui Linos. Mioara este izvorâtă din aceeaşi pornire de spirit, ca toate cântecele antice, ce jeleau pe un păstor tânăr (ucis) în floarea juneţii”.
- În 1980, etnologul Adrian Fochi pune punct tuturor controverselor referitoare la originea Mioriței: „Nu vom şti niciodată pe acel om genial care, utilizând toate resursele stilului său tradiţional şi încordându-şi toate puterile spirituale, a reuşit o creaţie atât de înaltă şi de nobilă. Nu vom şti niciodată unde a avut loc actul de geneză a subiectului, arhaismul versiunii transilvane ne face să credem că Mioriţa s-a născut, într-o formă embrionară, în Transilvania. Nu vom şti niciodată când s-a născut Mioriţa, deoarece nimic din cuprinsul său nu ne trimite cu certitudine la o perioadă istorică anume. Nu vom şti niciodată cum s-a născut Mioriţa.”
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —
Un răspuns la “Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română”
[…] Originea baladei a stârnit, de-a lungul timpului, nenumărate controverse. ÎnFelȘiChip a scris pe larg despre acest subiect. […]