— Vezi toate poeziile lui George Topîrceanu —
George Topârceanu, din volumul „Migdale amare” (1928). Mic comentariu: Poemul a fost publicat inițial în revista „Viața românească”, în anul 1912.
Era perioada simboliștilor, iar Topârceanu nu pierdea niciun prilej să îi parodieze. Izolarea e privită de poet ca un moment oportun de a rămâne „în arca” sa alături de o fată.
Poemul este scris cu mult umor: „Divinul Mizantrop” e nimeni altul decât Dumnezeu. Inclusiv titlul, „Sonete pluvioase„, conține un strop de ironie.
Sonete pluvioase
De-o săptămână ține-ntruna ploaia, –
Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie…
O noapte încă de-ar mai fi să ție
Nu m-aș mira să-mi cază-n cap odaia!
Avea simptome vagi de nebunie
Peninsula Balcanică… și d-aia,
De când s-aprinse-n Orient văpaia,
Pământul face hidroterapie!
Sau poate că divinul Mizantrop
A hotărât al doilea potop?…
Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte.
Dar când o-ncepe altă veșnicie,
Fac cerere să mă permute-n Marte,
C-aici avem prea multă igrasie!
Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
Nu vine nime-n ușa mea să bată,
Și dacă stau cu ușa încuiată
E că nici eu de nime n-am nevoie.
Mai fericit ca legendarul Noe,
Din toată omenirea inundată,
În arca mea nu am decât o fată…
Deasupra lumii noi plutim în voie…
Degeaba vă-ndesați ca la pomană,
Reprezentanți ai faunei terestre, –
Nu iau cu mine nici o lighioană!
Căci e destul o singură pereche:
Un trubadur și-o fată fără zestre,
Ca să refacă toată lumea veche!
— Vezi toate poeziile lui George Topîrceanu —
