— Vezi toate poeziile Magdei Isanos —
Magda Isanos, din volumul „Imnuri pentru pământ” (1946).
Frumoasă această metaforă a soarelui, aici văzut ca un zeu, dătător, în același timp, de viață și de moarte.
Imn pentru soare
Eram singură. Mi-aminteam nisipul
în care mi-apăsam mânile reci şi chipul.
Cât a trecut?
Soarele m-a privit, zeul temut.
Şi ridicându-mă ca şi alte ființi,
cu buze fierbinți,
am cântat:
fii lăudat, soare…
Arborii, frunzele nerăbdătoare
repetau ca ecoul trezit:
şi fii slăvit.
Apoi verdele câmpului,
cântecul adânc-al pământului,
imnuri pentru soare, sonore,
laude, pământeşti-aurore
şi curcubeie
strigau: cine-ar putea să steie
înaintea ta dintre zei?
Biruită-nchideam ochii mei
plini de umbră. Plecam
fruntea-n amurg şi-aşteptam
răcoroasa noapte.
Ca mine, multe rodii prea coapte
sufereau în lumină.
Suntem oarbe, o, prea senină
ni-i carnea şi sângele sfânt.
Soare, nu ne privi, pulbere suntem şi pământ!
Astfel, imnul se făcea rugăciune.
Văile bune,
pline de ceață-ale pământului
ne primeau pe rând,
odată cu sfârşitul cuvântului,
oarbe, cântând.
— Vezi toate poeziile Magdei Isanos —
