Alexandru Gherghel, din volumul „Cântece în amurg” (1906). Este unul dintre „poeții uitați” ai literaturii române.
Poemul este unul pur simbolist, care forțează melancolia. Timpul și spațiul sunt aruncate în echivoc, iar rătăcirea este una existențială.
Pribegi
Țiganii triști se duc mereu,
Dar unde merg nici eu nu știu…
Naintea lor e neclintit
Un larg pustiu.
Păgâni, dar blânzi, în suflet duc
Plăpânde flori – melancolii –
Culese tainic din amurg,
În pribegii.
În ochii galbeni ard scântei,
Ca licăriri de-un ideal
Pe care-l văd sub magic vis
În zări de-opal.
Video: Incredibila tinerețe a lui Brâncuși
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Țiganii triști se duc mereu
În cânt de coarde tânguios…
Simbol în ei văd – negrăit –
De dureros!
(Alexandru Gherghel)
Un răspuns la “Pribegi, de Alexandru Gherghel”
[…] lui Al. Gherghel […]