
— Vezi toate poeziile lui Alexandru Philippide —
Alexandru Philippide, din volumul „Aur sterp” (1922). Mic comentariu: autorul deplânge condiția umană și „atacă” problemele existențiale într-un mod foarte plastic.
Totul începe de la zborul „străvechi de lebede astrale”, adică de la starea inițială a lucrurilor. Acel „fior senin” de început, „sărut curat pe fruntea noastră”, este bucuria unui drum al cărui final este echivoc.
Dar „vântul” care ne poartă în larg devine „bătrân și hodorogit”. Iar căutarea neobosită a „unui cer mai sfânt” este poate principala eroare umană. Căci deja avem un cer și ne este suficient: Calea Lactee.
Calea lactee
Din albe lacuri de demult pornit,
Un zbor străvechi de lebede astrale
Pe luciul cerurilor boreale
Odinioară s-a odihnit.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Fiorul zborului străbate încă
Înmărmurita liniște adâncă
Din care ochiul nostru soarbe
Surâsul alb al nopții oarbe,
Deasupra sufletelor noastre-aprins,
O, nimb răcoritor pe suflet nins!
Fior al zborului de-odinioară,
Sărut curat pe fruntea noastră cerne!
Pe frunte albe sărutări coboară,
Fior senin al penelor eterne!
Scară cu trepte albe, prinse-n cuie
De-argint, pe care visul nostru suie!
Punte de puf surâzător și moale
Pentru visurile noastre goale.
Pânză rămasă fără de catarg,
Desfășură-ți aripile mai larg,
Desfă din lanțurile-i ruginite
Bătrânul și hodorogitul vânt,
Îndeamnă-l către mări nemărginite
Cât mai departe de pământ,
Și du-ne sufletele ostenite
De căutarea unui cer mai sfânt!
Și veșnic ca o binecuvântare
A unor albe mâini odihnitoare,
Deasupra noastră fluturând să stee
Calea lactee.
— Vezi toate poeziile lui Alexandru Philippide —