Categorii
Respect pentru poezie

Strigoiul, de Vasile Alecsandri

Strigoiul, de Vasile Alecsandri

— Vezi toate poeziile lui Vasile Alecsandri —

Vasile Alecsandri, din volumul „Doine” (1842-1852).

Poemul conține și o notă din partea autorului: „Această baladă am compus-o în tovărășie cu Costache Negri, împărțindu-ne subiectul în două părți; eu am lucrat partea I, și Negri, partea II. Acea compunere a prietenului meu, plină de frumuseți poetice, este una din cele mai nimerite scrieri ale sale.”

Vasile Alecsandri și Costache Negri erau foarte buni prieteni și scriau, adeseori, la moșia Mânjina a celui de-al doilea.

În credințele populare, strigoiul este sufletul unui om care a murit neîmpăcat.

Strigoiul

În prăpastia cea mare,
Unde vântul cu turbare
Suflă trist, înfricoșat,
Vezi o cruce dărâmată
Ce de vânt e clătinată,
Clătinată ne-ncetat?

Împrejur iarba nu crește
Și pe dânsa nu-și oprește
Nici o pasăre-al ei zbor;
Că sub dânsa-n orice vreme
Cu durere jalnic geme,
Geme-un glas îngrozitor.

Când e noapte fără stele,
Mii de flăcări albăstrele
Se văd tainic fluturând,
Și prin ele crunt deodată
O fantasmă se arată,
Se arată blestemând.

Călător nenorocite,
Fugi de-acele căi pocite
De ți-e calul de bun soi,
Că-n mormântul fără pace
Și sub cruce-acolo zace,
Zace singur un strigoi!

*

Într-o noapte-ntunecată
Dulce șoaptă-namorată
Prin văzduh încet zbura.
Două umbre sta în vale,
Ce, cuprinse-n dulce jale,
Amor vecinic își jura.

Iar pe-o culme-n depărtare
Se vedea mișcând la zare
Un cal alb, copil de vânt;
Coamele-i erau zburlite,
Ș-a lui sprintene copite
Săpau urme pe pământ.

„Nu te duce, nu, bădiță!
(Zicea blânda copiliță
Cu ochi plânși, cu glas pătruns)
Ah! te jur pe sfânta cruce!
Stai cu mine, nu te duce…”
Dar voinicul n-a răspuns;

Ci, strângând-o cu-nfocare,
După-o dulce sărutare,
Repede s-a depărtat
Și, sărind cu veselie
Pe-al său cal de voinicie,
În văzduh s-a afundat.

*

Cine-aleargă pe câmpie
Ca un duh de vijelie
Într-al nopții negru sân?
Cine fuge, cine trece
Pe la ceasul doisprezece?…
Un cal alb, cu-al său stăpân!

Vântul bate, vâjâiește,
Falnic calul se izbește,
De se-ntrec ca doi voinici.
Dar prin neguri iată, iată
Că lucesc pe câmp deodată
Mii de focurele mici.

Ele zbor, se depărtează.
Zboară calul, le urmează,
Pășind iute către mal.
Stai, oprește!… de pe stâncă,
În prăpastia adâncă
Au picat stăpân și cal!

Și-de-atunci în fund s-aude
Gemete, blăstemuri crude
Care trec pe-al nopții vânt.
Și de-atunci ades s-arată
O fantasmă-nfricoșată
Care iese din mormânt!

(Vasile Alecsandri)

— Vezi toate poeziile lui Vasile Alecsandri —

Mergi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

3 răspunsuri la “Strigoiul, de Vasile Alecsandri”