
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
Nicolae Labiș, din volumul „Moartea căprioarei” (1964). Poemul a fost scris în anul 1954.
Mic comentariu: versurile conțin un substrat proletar, comunist chiar. „Votați soarele” a fost sloganul folosit de Partidul Comunist Român la alegerile parlamentare din 1946.
De altfel, comuniștii – inclusiv Labiș a devenit, mai târziu, membru – au fost acuzați că au falsificat rezultatele, care îi dădeau câștigători pe țărăniști.
Nici titlul nu este ales întâmplător. Labiș face, aici, apel la memoria lui Glad (voievodul Banatului istoric) care, împreună cu Gelu și Menumorut, a oprit expansiunea maghiară în jurul anului 900.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Doar că în poemul de mai jos Glad este un „tovarăș” comunist, care participase la revoluția proletară și industrială: „Fabrici noi ridicau uriașe gâtlejuri de fumuri”.
Prietenul Glad
Am pornit pe urmele pașilor tăi,
Peste lunci cu fântâni cumpănite și cârduri de vite,
M-au zguduit roțile aceluiași tren, m-au zguduit
Gândurile tale de-atunci, astăzi sporite…
Parcă aș fi în urmă cu opt ani…
În vagonul în care singur călătoreai către sate
Parcă-am privi amândoi luna cum saltă, la geam,
Printre sârmele de telegraf, legănate.
Când am ajuns în satul unde ți s-au oprit
Pașii și inima, ploua ca prin sită…
Pe un gard scria cu var: „Votați Soarele” –
O lozincă bătrână, de timp cenușită.
Parcă un fulger m-a străbătut:
Am cunoscut că slova cea veche a ta e!
Și-am rămas pironit, descoperit și mut,
De parcă te-aș fi văzut dintr-o dată prin ploaie…
Oamenii de aici par închiși, ursuzi,
Dar de tine-mi răspund orișicând la-ntrebare…
Cu glas tulburat, ei îmi spun cum c-ai fost
Plin câtu-i ziua de duh și cântare.
Ca le-aprindeai zi de zi, când vorbeai,
Sângele urii și-ale nădejdilor raze,
Încât, privindu-se, se vedeau nu știu cum,
Altfel la suflet și la obraze.
Apoi, ei se opresc îngandurați și tac
Și li se zbuciumă pieptul sub bundă:
În noaptea aceea o carabină dușmană
Te-a fulgerat cu răbufnire cruntă…
… Atunci mi-a fost greu, prietene Glad,
Gândind că n-am să-ți mai văd niciodată
Ochii adanci, buza proptită în pumn,
Fruntea ta incandescent luminată.
Mi s-a zvârcolit inima-n piept
Ca o jivină străină ce mușca.
Mă urmărea văpaia vieții tale
Curmate de focul de pușcă.
Întelegi tulburarea pe care-am simțit-o
Gonind în tren către același sat,
Ca să umplu în rândurile nesfârșite-ale clasei
Locul gol pe care l-ai lasat.
Ți-am căutat prin geam urmele tălpilor tale:
Despicaseră albii, să curgă noi râuri, cu limpede zvon,
Ți-am căutat urmele palmelor tale:
Le-am găsit încrustate pe sonde, în fier și beton.
Fabrici noi ridicau uriașe gâtlejuri de fumuri;
Tot cerul părea cu urzeală de fum că-i țesut
În pururi mișcătoare și vie-nsemnare măiastră:
– Tovarășul Glad pe-aici a trecut.
Sârme noi străluceau răsunând de-ncordare
Pe stâlpi zvelți, despicând depărtarea spre munți,
Pentru ca înmiită prin sat să sclipească
Incandescența naltei tale frunți.
Ogoarele fără de haturi roteau tot mai dese
Întinderi fertile și negre de lut,
Scrise cu brazde masive:
– Eu, Glad, pe aici am trecut!
Atunci mi-a fost greu, prietene Glad,
Gândind că n-am să-ți mai văd niciodată
Ochii adânci, buza proptită în pumn,
Fruntea ta incandescent luminată.
Dar, la ceasuri târzii, eu gândeam, auzind
Cum primejdia-și flutura neagra-i aripă:
Greutăți și mai mari te-au izbit, și-ai ramas
Neînfrânt până-n urmă, și după ultima clipă!
Și-acum mai simt palma-ți în palmă – ce-atunci
Mi-ai întins-o, încinsă ca jarul din vatră,
Și-mi dai o putere că, de m-ar izbi,
Fieru-ar crăpa, zăngănind, ca-ntr-o piatră.
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
3 răspunsuri la “Prietenul Glad, de Nicolae Labiș”
[…] Nicolae Labiș, din volumul „Primele iubiri” (1956). Poemul are la bază celebra secetă din 1947, care a lovit crunt Moldova. Cifrele dezastrului sunt uimitoare, de ordinul sutelor de mii de morți. […]
[…] (Nicolae Labiș) […]
[…] Labiș își exprimă adeziunea față de „crezul lui Marx”, autor al teoriei socialismului […]