Maturizare, de Nicolae Labiş

Nicolae Labiș, din volumul „Moartea căprioarei” (1964). Mic comentariu: o maturizare care înseamnă acceptarea răului.

Labiș resimte această schimbare existențială în momentul când „Râșii iuți răpiră / Mielul meu alb cu capul bucălat”.

„Trecură anii”, iar coplilul care aprindea „cascade vii de râs” poartă, de-acum, „lângă iubire – ura ca un scut”.

Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Și tot ce-i omenesc, născut eu îs
Și îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi
Vii lacrimi și cascade vii de râs.

De când mă știu copil, iubeam pădurea
Și mierlele, și vulturii din nori,
Și mieii blânzi, și râșii iuți și ageri,
Și șerpii cei cu solzii lucitori.

Trecură anii… Râșii iuți răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Și-adeseori pe când voiam să-i mângâi,
Șerpii frumoși de mână m-au mușcat.

Nu înțeleg să plâng acele clipe
Când ura încă nu o cunoșteam.
Când nu plângeam chiar de-mi zdreleam genunchiul,
Ci soarelui-părinte-i surâdeam.

Acum în piept port o avere nouă
Lângă iubire – ura ca un scut.
Strugurii-s copți și stors-am mustul dulce,
Și mustul dulce-n vin s-a prefăcut.

2 răspunsuri la “Maturizare, de Nicolae Labiş”