— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
Nicolae Labiş, din volumul „Primele iubiri” (1956). Un blestem la adresa germanilor naziști, responsabili pentru moartea a milioane de oameni nevinovați.
Mic comentariu: Labiș face apel la întâmplări reale. Bunicul din partea mamei a murit în Primul Război Mondial, la Mărășești. „Era de o inteligenţă sclipitoare bunicul din partea mamei”, își amintea Maria Margareta Labiș, sora poetului.
Tatăl lui Labiș, Eugen, a fost rănit la mâna dreaptă, la Câmpia Turzii, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Scrisoarea pe care a trimis-o acasă, scrisă cu mâna stângă, l-a impresionat profund pe poet.
Nicolae Labiș amintește și de lagărul nazist de exterminare de la Maidanek, de pe teritoriul Poloniei. De asemenea, el pomenește și de masacrul de la Oradour, un sat din Franța în care au fost masacrați 643 de civili, la 10 iunie 1944.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Avem, așadar, un blestem îndreptățit, fie și numai prin prisma faptului că familia poetului a avut de suferit de pe urma naziștilor germani.
Blestem
Nicicînd durerea-n timp nu se îngroapă.
La Mărășești, sub ploaia ca un plîns,
În șanțul plin cu sînge și cu apă,
Bunicul meu privirile și-a stîns.
Vestit-au surda-i trecere în moarte
Obuzele nemțești cu foc păgîn,
Și foc păgîn și schije iuți și sparte
I-au înfundat obuzele-n plămîn.
Pe cîmpul Turzii, pîrjolit de sete,
Reînverzit de trupuri de soldați,
Lăsat-a tata-n sunet de trompetă
Puterea bărbătească-a unui braț.
Eu n-am să uit scrisoarea lui vreodată,
Parcă și-acum în palme o mai strîng –
Scrisoarea lui cu slova tremurată,
Ce-a scris-o în spital cu brațul stîng!
Sînge la fel cu sîngele ce bate
În tîmpla mea, pe cîmp de luptă-a curs –
A curs prin brațul zdrențuit al tatii,
Prin inima bunicului a curs,
Și-a fumegat apoi sub bolți de zare
Fum alb, bogat, cu pîlpîit contur,
Ce s-a-mpletit pe cer cu fumul mare
Zbucnit din Maidanek și Oradour.
Amanți ai morții, cunoscut vi-i vouă
Că tata are înc-un braț întreg,
Că tefere mi-s mîinile-amândouă
Și gîndurile mele înțeleg.
Vi-i cunoscut – Germania mai are
Destui copii născuți spre a trăi.
Doriți distrugerea îngrozitoare,
Pămîntu-n plîns și-n scrum a-l potopi?
Eu vă blestem în numele durerii
Ce-a ros în noi cu asprii ei acizi:
Va pălmuiască mînecile goale,
Zbătute-n vînt, a mii de invalizi,
Bucatele vă sîngereze-n gură
Și groaza să vă ciocănească-n uși!
Să vă frămînte visele, cu ură,
Scheletele flăcăilor răpuși!
Eu vă blestem în numele vieții
Pe care-o ducem demni și îndîrjiți;
Să nu puteți să rădeți, nici să plîngeți,
Să nu puteți urî, să nu iubiți!
Să n-aveți noapte și nici zi cu soare,
Să n-auziți nici să rostiți cuvînt,
Să duceți traiul pulberii hoinare
Și-al nourilor fugăriți de vînt!
Cînd peste nepăsarea gropii voastre
Uitarea-și va așterne sur zăbun,
Abia atunci au să se ostoiască
Mîniile blestemului ce-l spun!
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
2 răspunsuri la “Blestem, de Nicolae Labiş”
[…] Nicolae Labiș, din volumul „Moartea căprioarei” (1964). Pădurea, văzută din altă perspectivă, în două „cicluri neoprite”: ierni şi veri. […]
[…] (Nicolae Labiş) […]