Categorii
Respect pentru poezie

Moartea, de Horia Furtună

Moartea, de Horia Furtună

Horia Furtună, din volumul postum „Balada lunii” (1967). Un poem simbolist, dar și un pic trăirist.

Tensiunea crește în trepte și atinge punctul culminant. Moartea este, aici, personificată, foarte concretă și iremediabilă.

Moartea

Moartea e o căruță care merge-ncet,
Scrâșnește din lemn, trosnește din schelet,
Scârțâie din roți,
Vine pe rând, pentru toți.

Trece așa de ani și ani,
Prin praf și bolovani,
Și pleacă tot încet, prin noroi, pe caldarâm,
Spre alt tărâm.

Când i se aud osiile, oasele,
Se-nchid porțile și casele;
Copiii își coboară zmeiele,
Cerul își stinge curcubeiele,
Rufele se strâng,
Cântecele și jocurile se frâng,
Mamele și bunicile plâng.

Azi trece iarăși căruța morții,
Câinele nu latră în dosul porții,
Nu se aud dulăii,
Nici cobea cucuvăii.
Pe strada tăcută
Cresc spaime, înghețuri și cucută,
Floarea-soarelui se-apleacă spre pământ,
Porumbeii s-au topit în vânt.

Soarele privește, în trei suliți;
Căruța morții trece pe uliți.
Cotește, se-oprește.
Teama crește…
Se urnește și iar pornește.

Căruța fără cai, fără vizitiu, fără bici
Vine aici.
E pe strada noastră!
Capetele fug de la fereastră.
Nu se mai aude nici un scârțâit.
S-a oprit!

Moartea a pus mâna pe clanța de la poartă.
E pentru mine! Gândul spre mine o poartă!
Unde e copilul care-am fost odată,
Să-mi dea mânuța lui curată,
Să fugim, prin fundul curții, spre vecini,
Să sar gardul, să mă ascund printre coacaze și mărăcini,
Cât mai pitit,
Cât mai ferit.
Cât mai departe,
Să scap de moarte,
Să scap de moarte!

Vine!
E pentru mine!
Bate la ușă, bate,
N-o lăsa să intre, frate!
Iată! Ceasul la care o viață întreagă m-am gândit
A sosit!

Fie!
Intră, de mult așteptată stafie !
Inima mi s-a oprit în piept
Te aștept!

În sfârșit,
Lumina mea a asfințit!
Voi pleca și eu
Spre voile lui Dumnezeu,
Pe drumul pe care au plecat și mama și tata…

Sunt gata!

(Horia Furtună)

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *