
Nicolae Iorga, din volumul „Poezii” (1890-1893). Tradiționalist prin formație, Iorga își construiește poemul în stil clasic.
Surpriza apare, însă, la finalul poemului. Printre „tăpșanele’nflorite” apare și un craniu uman, care „cată lin și ironic” către preajmă. Pentru că în pământ vom ajunge, desigur, cu toții…
La câmp
Dimineata. – Cer albastru, luminos și fără ceață,
Flori deschise’n iarba verde, glas de păsări colo’n crâng,
Ca diamantul scânteiază bob de rouă pe verdeață,
Pe smălțatele potire fluturii supțiri se strâng.
Bâzâit de-albine’n aier, cor de greieri hore cântă,
Și cosașii melancolici le țin hangul șuierând,
Lângă stâna învălită cu rogoz se iau la trântă
Doi flăcăi cu ochii negri si cu părul fluturând.
Pe a dealului costișă sun’a oilor talancă,
Una-i albă ca omătul, alta sură ca o stâncă,
Un dulău trântit pe labe somnoros stă și cuminte
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Și’ntre flori o scăfârlie fără carne cată lin
Și ironic, cum se uită dezgropații din morminte
La tăpșanele’nflorite și la cerul cel senin.
Un răspuns la “La câmp, de Nicolae Iorga”
[…] Nicolae Iorga, din volumul „Poezii” (1890-1893). Un poem descriptiv, plin de metafore frumoase. […]