— Vezi toate poeziile din literatura universală —
Serghei Esenin, un poem din anul 1916. Doar un scurt comentariu: maestru de neegalat în descrierea artistică a peisajului rural, Esenin este un clasic al poeziei peisagistice.
În versurile de mai jos, (în traducerea lui George Lesnea) întreaga lume din satul natal prinde viață: „Drumul fură gândul serii”, „bătrâna casă… mestecă”, „frigul toamnatic … se furișează”. Iar natura, în absența omului, își trăiește propria viață. Dar numai un copil este capabil să descopere și să înțeleagă acest secret.
Cheia poemului este sentimentul de pierdere irevocabilă a anilor copilăriei. Esenin vorbește în mod deliberat despre sine la persoana a treia: „cineva nu-i”, „despre el”, „cineva”. Nici măcar natura nu-l mai recunoaște…
La sfârșitul poeziei, rămânem cu natura eternă și neschimbătoare. Oamenii se nasc și mor, dar „drumul alb” rămâne la fel ca acum sute de ani. Iar „pașnicele vaci” nu acordă nicio atenție vanității umane.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Drumul fură gândul serii pe meleaguri
Drumul fură gândul serii pe meleaguri,
Crengile din crânguri albăstresc ușor,
Iar bătrâna casă, cu fălci tari de praguri,
Mestecă-al tăcerii miez mirositor.
Blândul frig tomnatic lin se furișează,
Rebegind în curte șira de ovăz.
Blond, la geamul vânăt un copil veghează
Și-i scânteie jocul ciorilor în văz.
Cuprinzând hogeagul, fumu-și ia avântul,
Verde dintr-o sobă roză izvorând.
Cineva nu-i și cu buze subțiri vântul
Despre el șoptește-n noapte dispărând.
Cineva cu talpa n-o să mai strivească
Frunzele și iarba leneșelor văi.
Înecat, oftatul colo-n piept se cască
Și sărută clonțul sumbrei cucuvăi.
Noaptea crește. Grajdul somn tăcut înmoaie.
Drumul alb mijește gol printre copaci.
Și duios suspină galbenele paie,
Atârnând din umbra pașnicelor vaci.
— Vezi toate poeziile din literatura universală —
3 răspunsuri la “Drumul fură gândul serii pe meleaguri, de Serghei Esenin”
[…] Serghei Esenin, un poem din anul 1916, dedicat scriitorului Alexei Mihailovici Remizov, în traducerea lui Zaharia Stancu. „Fiecare vers vindecă sufletul fiarei mele”, scria Esenin, în 1922. […]
[…] (Serghei Esenin) […]
[…] fictivă. Poemul nu are nimic de-a face cu relația reală, încordată și dificilă, a lui Esenin cu femeia reală care l-a născut. De altfel, el a fost abandonat de părinții în copilărie și a […]