— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
Nichita Stănescu, din volumul „11 elegii” (1966). Scurt comentariu: sigur, „tentația realului” este foarte mare. Dar ce este „realul” dacă nu percepția noastră sintetică asupra lucrurilor?
Merele nu pot fi mere decât dacă rațiunea noastră, decantând cine-știe-ce gânduri pe care le credeam răzlețe, reușește să pună laolaltă conceptul de „măr”.
Pentru că, nu-i așa?, noi le facem să fie mere, frunze, umbre sau păsări…
A cincea elegie
Tentația realului
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
N-am fost supărat niciodată pe mere
că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,
pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări.
Dar merele, frunzele, umbrele, păsările
s-au supărat deodată pe mine.
Iată-mă dus la tribunalul frunzelor,
la tribunalul umbrelor, merelor, păsărilor,
tribunale rotunde, tribunale aeriene,
tribunale subțiri, răcoroase.
Iată-mă condamnat pentru neștiință,
pentru plictiseală, pentru neliniște,
pentru nemișcare.
Sentințe scrise în limba sîmburilor.
Acte de acuzare parafate
cu măruntaie de pasăre,
răcoroase penitențe gri, hotărâte mie.
Stau în picioare, cu capul descoperit,
încerc să descifrez ceea ce mi se cuvine
pentru ignoranță…
și nu pot, nu pot să descifrez
nimic,
și-această stare de spirit, ea însăși,
se supără pe mine
și mă condamnă, indescifrabil,
la o perpetuă așteptare,
la o încordare a înțelesurilor în ele însele
pînă iau forma merelor, frunzelor,
umbrelor,
păsărilor.
— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
2 răspunsuri la “A cincea elegie, de Nichita Stănescu”
[…] Nichita Stănescu, din volumul „11 elegii” (1966). Scurt comentariu: poetul vede în idoli materie și nimic mai mult. Conținutul, credința – dacă există -, sunt, de fapt, în noi. […]
[…] (Nichita Stănescu) […]