A patra elegie, de Nichita Stănescu

— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —

Nichita Stănescu, din volumul „11 elegii” (1966). Ca un mic comentariu: este despre retragerea în interior, către sine, spre primordial. După apusul Antichității, după ce „Evul mediu s-a retras în chilii”, cunoașterea s-a salvat din dogmele care nu cereau niciun fel de argumentație.

Visceral contra real. Cu alte cuvinte, instinct versus rațiune. Căci „realul” nu este decât lumea pe care o înțelegem după ce filtrăm informația prin rațiune. Pare un drum fără ieșire. Suntem un soi de pacienți care așteaptă, de secole, un diagnostic. De aici și această zvărcolire, această așteptată „aprindere-a rugurilor”, atât de izbăvitoare…

A patra elegie

Lupta dintre visceral și real

I

Învins în afară,
Evul mediu s-a retras în chiliile
roşii şi albe ale sângelui meu.
În catedrala cu pereţi pulsând, s-a retras,
zvârlind şi absorbind credincioşii întruna,
într-un circuit absurd,
printr-o zonă absurdă,
hrănindu-se cu mari bucăţi de lună,
în dorinţa lui de-a exista
muşcîndu-le pe furiş, noaptea,
când ochii lumii dorm
şi
numai dinţii celor care vorbesc prin somn
se zăresc în întuneric,
asemenea unei ploi de meteoriţi
strălucitori,
urcând şi coborând ritmic.

Învins în afară,
Evul mediu s-a retras în mine
şi
propriul meu trup nu
mă mai înţelege
şi
propriul meu trup mă urăşte,
ca să poată exista mai departe
mă urăşte.
Astfel,
el se grăbeşte să se prăbuşească
în somn,
seară de seară;
şi iarna
din ce în ce mai puternic se înconjoară
cu straturi de gheaţă,
cutremurându-se şi izbindu-mă şi
scufundându-mă adânc în el însuşi,
voind
să mă ucidă ca să poată fi liber
şi neucigându-mă
ca să poată fi totuşi trăit de cineva.

II

Dar peste tot în mine sunt ruguri
în aşteptare,
şi ample, întunecoase procesiuni
cu o aură de durere.

Durere a ruperii-n două a lumii,
ca să-mi pătrundă prin ochii, doi.
Durere a ruperii-n două a sunetelor
lumii,
ca să-mi lovească timpanele, două.
Durere a ruperii-n două
a mirosurilor lumii,
ca să-mi atingă nările, două.

Şi tu, o, tu, refacere-n interior,
tu, potrivire de jumătăţi, aidoma
îmbrăţişării bărbatului cu femeia sa,
o, tu, şi tu, şi tu, şi tu,
izbire solemnă
a jumătăţilor rupte,
cu flacără înceată, atât de înceată,
încât ţine aproape o viaţă
ridicarea ei,
aprinderea rugurilor, aşteptata,
provestita, salvatoarea
aprindere-a rugurilor.

(Nichita Stănescu)

— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —

Mergi la prima pagină

Povești, basme și povestiri pentru copii	Cele mai frumoase poezii de iarnă

Cele mai frumoase poezii de toamnă

Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)

Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai Eminescu	George Coșbuc	Lucian Blaga
George Topîrceanu	Octavian Goga	George Bacovia
Tudor Arghezi	Vasile Alecsandri	Alexandru Macedonski
Ion Luca Caragiale	Cincinat Pavelescu	Alexandru A. Philippide
Nichita Stănescu	Ion Minulescu	Marin Sorescu
Magda Isanos	Nicolae Labiș	Anton Pann
Adrian Păunescu	Geo Dumitrescu	Grigore Vieru
Ion Barbu	Otilia Cazimir	Păstorel Teodoreanu
Ion Pillat	Alexandru Vlahuță	Ștefan Augustin Doinaș
Ana Blandiana	Camil Petrescu	Dimitrie Bolintineanu

Proverbe românești explicate	Poezii de Andrei Pospai

Cele mai frumoase poezii pentru copii	Cele mai frumoase poezii dedicate mamei