— Vezi toate poeziile lui Octavian Goga —
Scurt comentariu: Octavian Goga, din volumul „Ne cheamă pământul” (1909). A fost publicată, inițial, în revista „Luceafărul” (1 octombrie 1908). „Prima lux”, în latinește, înseamnă „Cea dintâi lumină”.
Titlu este foarte sugestiv pentru întreg poemul: copilul care se rupe de căldura familiei, spre a merge la școală, la oraș. Trăirile sale sunt foarte puternice și sunt transpuse, la modul imaginativ, într-o „gură roșă de bălaur”.
Prima lux
Într-o duminecă de toamnă… vezi, ca prin vis mi-aduc aminte…
M-a sărutat cu lacrimi mama când mi-a-ncheiat la gât cămașa,
Zâmbind m-a mângâiat pe frunte și nuci mi-a dat din sân nănașa,
Şi tata m-a bătut pe umăr și m-a-ndemnat să fiu cuminte…
Şi parc-o văd cum sta bunica, plângând în colţu-i de năframă,
Când dascălul din sat și popa deodată ne-au venit în casă,
Şi cum roșisem de rușine când popa m-a chemat la masă
Şi mi-a vorbit de-nvăţătură și m-a cinstit c-un ban de-aramă!
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
M-am furișat sfios în tindă… Simţeam cum mă supune frica,
Îi ascultam de lângă vatră, dar nu le-nţelegeam cuvântul…
Vorbeau de bani… vorbeau de carte… de rodul slab ce-a dat pământul…
Şi nu mai știu… Cu capu-n poală, am adormit lângă bunica.
Şi vezi, atunci, în noaptea-aceea, m-a chinuit o arătare…
Părea că s-a deschis, departe, o gură roșă de bălaur,
S-apropia în drum o fiară cu solzi strălucitori de aur…
O deslușeam cum vine-n goană și crește mare, tot mai mare.
Eu în zadar fugeam pe câmpuri… În urma mea urla, spurcata,
Răsufletul grozav și negru puternic i-l simţeam în urmă…
Simţeam cum vrea să mă înghită, simţeam cum glasul mi se curmă,
Cu mâinile încrucișate sta fără de putere tata!
O mână m-a trezit din groază… venise mama să mă vadă,
Cu braţe moi și tremurate mi-a-ncolăcit atunci grumazul,
M-a îmbrăcat în haine albe, mi-a sărutat pripit obrazul,
Plângea când m-a urcat bunica sus, în căruţa din ogradă…
Şi s-a pornit căruţa-n noapte. În pietre scânteia potcoava,
Şi tata sta tăcut alături… Mi se părea o-nchipuire…
Şi somnul mă fura arare… Cu ochii grei de nedormire
Zăream în cale licuricii, cum luminau în șanţ otava.
Dar sus, la marginea pădurii, am tresărit din somn deodată…
Vedeam cu ochii mei aievea vedenia îngrozitoare;
O gură roșă de bălaur mi se părea aprinsul soare,
Şi-n fum îi clocotea întreagă spinarea largă, revărsată.
Strivit atunci de-nfiorare, m-am ghemuit la tata-n poală:
„Întoarce caii mai degrabă!… Nu vezi, bălaurul, mă-nghite?!“
Îmi tremura de groază trupul, ca pieptul paserei rănite,
Când tata mi-a răspuns pe gânduri: „Ne ducem în oraș, la școală!“
— Vezi toate poeziile lui Octavian Goga —
2 răspunsuri la “Prima lux, de Octavian Goga”
[…] Octavian Goga, din volumul „Din umbra zidurilor” (1913). E un sentiment puternic de dezrădăcinare în acest poem. […]
[…] (Octavian Goga) […]