Alfabetul, de Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, din volumul „Abecedar” (1940). O poezie cu toate literele alfabetului, tocmai bună pentru copiii care învață tainele buchiilor.

Cine-i chior și cine are
Ochiul lui între picioare? (A)

Ce borțos și ce fudul
și niciodată sătul! (B)

Fuge după coadă
și n-o poate prinde. (C)

Cine seamănă din voi
C-un cățel de usturoi? (D)

3 s-a-ntors de-a-ndoasele
Să-și numere oasele. (E)

Că să-i rămâie peltică
I-a rămas limbă mai mică. (F)

Are la buză un glonț
Sau un păr cu scârlionț. (G)

Deșelat, răscrăcărat,
Spune, cum te-am botezat? (H)

Ați văzut cumva să stea
Brațul drept, fără proptea? (I)

Cine vine mândru și călăre
Și nici cal măcar nu are? (M)

Vine șchiop dar umblă bine:
Așa șchiop, nu-i orișicine. (N)

O să-ți fac o întrebare:
Cine-i gol, rotund și mare?(O)

Ca să nu-i rămâie goală
Inima, i-am pus pedală. (Q)

Îi atârnă, de căldură,
Până-n praf limba din gură. (R)

Râma o literă știe
Și numai pe ea o scrie. (S)

Cobilița din spinare
Îi stă-n cap și nici nu-l doare. (T)

Urechile au crescut
Pe măgarul nevăzut. (V)

Un răspuns la “Alfabetul, de Tudor Arghezi”