— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
Comentariu: Nicolae Labiș, din volumul „Albatrosul ucis” (1966). Avem un tablou „spasmodic” al începutului lumii: „Big-bang”-ul.
Labiș nu lasă loc de interpretări religioase. E pur și simplu vorba de materie. Nu există un creator: „N-au fost atunci timpane să audă / Acele chinuiri de lume crudă”. La fel în Scrisoarea I, de Mihai Eminescu: „Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? / N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă”.
De fapt, ca în „Rig Veda, Imnul Creației”: „Atunci nu era ființa, nici neființă…”.
Bun, dar Labiș merge mai departe: „Ne-am închegat din ape și din foc, / Ne decantăm în straturi sociale…”. Cu alte cuvinte, există o inegalitate între oameni care, privită din perspectiva genezei, a Big-bang-ului, este aproape ridicolă.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Așa că poetul propune să ne urmăm „visul arzător”. Și cum putem face asta? „Lovind în dușmanii dimprejur”. Idei comuniste! Să nu uităm că Labiș era o stea în ascensiune a Partidului Comunist Român.
Dar asta nu are nimic în comun cu talentul poetului. El chiar credea în drepturi și în egalitate. Să nu uităm că a murit la vârsta de 21 de ani. Așadar, să-l admirăm pentru creația sa și doar atât.
Geneza
Atunci, trecând șuierător prin vid,
Din zbor se închega un bloc lichid,
Se rotunjea în goana-i purpurie
Și-și alegea o cale pe vecie.
Pe el se-amestecau în văi grozave
Puhoaiele de ape și de lave.
Deasupra, nori clocotitori și ceață
Acopereau priveliștea măreață.
Materia își începea, enormă,
Viața-n cea mai primitivă formă,
Cu deplasări spasmodice-n mișcare,
Cu largile-i contraste țipătoare.
N-au fost atunci timpane să audă
Acele chinuiri de lume crudă
A cărora ecouri, distilate
Sunt azi în mii de sunete curate.
Ne-am închegat din ape și din foc,
Ne decantăm în straturi sociale,
Se-adună tot mai harnic la un loc
Azbest cu-azbest, metale cu metale.
Nutrim un vis și năzuim spre el,
Noi, fauna semeață a furtunii,
Să sune dintr-al nostru viu oțel
Curatul sunet al perfecțiunii.
Mult până-atunci. Dar dacă se-nfiripă
Puțin măcar din visul arzător,
Pe nervii noștri va vibra o clipă
Ecoul sunetului viitor.
Și-asemeni clipe de vor fi mai dese,
Dac-am lovi-n dușmanii dimprejur,
Mai repede din ele se vor țese
Prezentul bun și viitorul pur.
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
Un răspuns la “Geneza, de Nicolae Labiș”
[…] Nicolae Labiș, din volumul „Moartea căprioarei” (1956). Un poem care induce o senzație puternică de materie, de carnal. […]