— Vezi toate poeziile lui Păstorel Teodoreanu —
Mic comentariu: Păstorel Teodoreanu, din volumul „Caiet” (1938), ciclul „Cântecele toamnei”. Un romantic incurabil, Păstorel trăia iubirea la cote maxime.
Umorul său proverbial, rămas posterității prin epigramele extraordinare pe care le-a scris – era contrabalansat de o sensibilitate – și chiar expresivitate – artistică extraordinară.
Era
Era,
Aminte de-ţi aduci,
O zi de toamnă, mohorâtă,
Cu nori de plumb, pe-un cer de tuci,
Şi pâclă – scrum trecut prin sâtă,
Pe-aleele de nuci.
Pe-un negru nour încrustat
Şi soarele mai şters era.
Cu tonuri roz, de matostat,
În apa lacului muiat
Cu-ncetul se topea.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Şi ne-am oprit lângă hamac,
La gura grotei de cleştar
Din dosul vechiului conac.
Privirea ta, ca un tâlhar,
În suflet îmi intra pe brânci.
Şi eu, în ochii tăi adânci
Mă scufundam, să mă desfac,
Cum se desfac din munte stânci
Ce vin vuind din vârful lor
Şi cad într-un prelung izvor,
În fundul apelor adânci.
— Vezi toate poeziile lui Păstorel Teodoreanu —
2 răspunsuri la “Era, de Al. O. Păstorel Teodoreanu”
[…] Păstorel Teodoreanu, din volumul „Caiet” (1938). Un poem romantic, un imn al deșertăciunii sufletești. […]
[…] (Al. O. Păstorel Teodoreanu) […]