— Vezi toate poeziile lui Vasile Alecsandri —
Mic comentariu: Vasile Alecsandri, din volumul „Pasteluri” (1869). Un poem „viu și proaspăt” precum o dimineață la baltă. Aburii de deasupra apei aruncă o mână de mister asupra întregului tablou.
Dar câtă larmă fac vrăbiile! Avem și rațe, și nuferi, și șerpi… Iată și un vânător care se plutește pe o luntre! Dar nu vă speriați! „Nu-i peirea lumei… vânătorul e poet!”
Balta
Aerul e viu și proaspăt!… el trezește și învie
Peptul, inima și ochii peste carii lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un văl misterios,
Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.
Ceru-n zare se rotește; mii de vrăbii deșteptate
Ciripesc și se alungă pe girezi* netrierate.
Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor,
Și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Pintre stuhul ce se mișcă iată-o luntre vânătoare!
Șerpii lungi se-ncolăcează sub a nufărilor floare;
Rațele prin moșunoaie după trestii se ascund,
Și pe sus nagâții țipă, lișițele dau în fund.
Răspândind fiori de moarte, luntrea cea de arme plină
Când la umbră se dosește, când s-arată la lumină;
Iar pe mal în liniștire, un bătlan, pășind încet,
Zice: „Nu-i peirea lumei… vânătorul e poet!”
— Vezi toate poeziile lui Vasile Alecsandri —
3 răspunsuri la “Balta, de Vasile Alecsandri”
[…] Vasile Alecsandri, din volumul „Pasteluri” (1869). Un scurt comentariu: retras din viața publică la conacul său din Mircești după 1860, poetul a putut, în sfârșit, să-și tragă răsuflarea și să-și petreacă timpul admirând preajma. […]
[…] este aici un pretext (față de „Balta” lui Alecsandri). Pe timp de zi, în căldura ucigătoare a Bărăgaului, „nu tremură pe dânsa nici cer, […]
[…] (Vasile Alecsandri) […]