Categorii
Respect pentru poezie

Când se văd munţii, de Marin Sorescu

Când se văd munţii, de Marin Sorescu

— Vezi toate poeziile lui Marin Sorescu —

Un scurt comentariu: Marin Sorescu, din volumul „La lilieci”, Cartea I. Într-adevăr, de acolo, din Dolj, din Câmpia Română, munții (Carpații Meridionali) se văd foarte rar. Doar atunci când atmosfera este foarte limpede.

Deși ca fenomen fizic (optic) propriu-zis nu are nimic special, această panoramă este un prilej de reflecție pentru bătrânii din sat. Iar pentru micul Sorescu, pe atunci un copil, munții aceia care apăreau ca o nălucă doar atunci când voiau ei, erau ca o bornă a cunoașterii.

Superbă și metafora cu Moș Patru de la final, care nu apucase să vadă marea, pe care „i-o tot îngrădiseră apele mici”. Un alt fel de „a nu vedea pădurea din cauza copacilor”…

Când se văd munţii

Munţii la noi se văd rar. Cam o dată pe lună,
Ori şi mai rar, din cauza copacilor,
Că sunt păduri mari, seculare, ori mai ştiu eu de ce,
Poate şi fiindcă stelele sunt jos, pâlpâie de-ţi iau ochii,
Ca lumânările pe colaci.
Când aerul se ridică în sus, ei odată ţâşnesc pe-acolo
Pe la geana orizontului, se văd foarte aproape,
Ţi se pare că te poţi sui pe ei cu carul.
Şi sticloşi – ţi-e teamă să nu aluneci să-i spargi.
– Uite munţii, spune cineva, speriat,
Cum ai spune „sări, iepurele!” şi scârţ! – toate gâtlejurile
Se răsucesc la deal, ca vrejul de dovleac spre soare.
Cei mai bătrâni scot pipa, amnarul şi iasca,
Priveliştea trebuie trasă în piept, cu oftat, până în rărunchi
Şi slobozită pe nas.
„Ia nu mai duhăniţi atâta, că-mi acoperiţi pietroaiele de-mi ascut custura pe ele.”
Boii se opresc şi ei pe brazdă, rumegă tihnit.
Prima dată mi i-a arătat Moşu Patru, cu ciomagul,
Pe Seci. „Iar ieşiră”, zice. Mai ieşiseră şi c-o zi înainte
Tot cam pe la ora aia, dar îi scăpasem.
Le-am luat seama, şi ei mie – aşa mi se părea că erau ca nişte ochi
Deschişi în piatră, să se uite peste ţară, la deal şi la vale.
– Şi ăştia, întreb eu cu frică… sunt tot ai noştri?
– Păi dar! De-acolo curg oile alea însemnate, care vin pe Ungureanca,
Oi curate ca lacrima, fie albe, fie negre.
Din ziua aia parcă mă făcusem mai mare,
Mai important, însemnasem în gând locul pe unde sunt,
Şi tot studiam zarea. Chiar dacă nu se vedeau, ştiam că sunt acolo,
La locul lor.
„Acum îmi mai rămâne marea – şi cam isprăvesc cu văzutul,
Ce se poate vedea într-o viaţă de om.”
– Numai că aia nu s-arată singură, trebuie să te duci s-o cauţi…
Te iei şi tu după firul Frăţilei şi dai de mare,
A mai adăugat Moşu Patru, râzând,
Fiindcă el era bătrân şi nu apucase s-o vadă,
I-ar mai fi trebuit vreo două, trei sute de ani
Şi nişte perechi de tălpi.
I-o tot îngrădiseră apele mici.

(Marin Sorescu)

— Vezi toate poeziile lui Marin Sorescu —

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Când se văd munţii, de Marin Sorescu”