
— Vezi toate poeziile lui Marin Sorescu —
Un scurt comentariu: Marin Sorescu, din volumul „La lilieci”, Cartea I. Într-adevăr, de acolo, din Dolj, din Câmpia Română, munții (Carpații Meridionali) se văd foarte rar. Doar atunci când atmosfera este foarte limpede.
Deși ca fenomen fizic (optic) propriu-zis nu are nimic special, această panoramă este un prilej de reflecție pentru bătrânii din sat. Iar pentru micul Sorescu, pe atunci un copil, munții aceia care apăreau ca o nălucă doar atunci când voiau ei, erau ca o bornă a cunoașterii.
Superbă și metafora cu Moș Patru de la final, care nu apucase să vadă marea, pe care „i-o tot îngrădiseră apele mici”. Un alt fel de „a nu vedea pădurea din cauza copacilor”…
Când se văd munţii
Munţii la noi se văd rar. Cam o dată pe lună,
Ori şi mai rar, din cauza copacilor,
Că sunt păduri mari, seculare, ori mai ştiu eu de ce,
Poate şi fiindcă stelele sunt jos, pâlpâie de-ţi iau ochii,
Ca lumânările pe colaci.
Când aerul se ridică în sus, ei odată ţâşnesc pe-acolo
Pe la geana orizontului, se văd foarte aproape,
Ţi se pare că te poţi sui pe ei cu carul.
Şi sticloşi – ţi-e teamă să nu aluneci să-i spargi.
– Uite munţii, spune cineva, speriat,
Cum ai spune „sări, iepurele!” şi scârţ! – toate gâtlejurile
Se răsucesc la deal, ca vrejul de dovleac spre soare.
Cei mai bătrâni scot pipa, amnarul şi iasca,
Priveliştea trebuie trasă în piept, cu oftat, până în rărunchi
Şi slobozită pe nas.
„Ia nu mai duhăniţi atâta, că-mi acoperiţi pietroaiele de-mi ascut custura pe ele.”
Boii se opresc şi ei pe brazdă, rumegă tihnit.
Prima dată mi i-a arătat Moşu Patru, cu ciomagul,
Pe Seci. „Iar ieşiră”, zice. Mai ieşiseră şi c-o zi înainte
Tot cam pe la ora aia, dar îi scăpasem.
Le-am luat seama, şi ei mie – aşa mi se părea că erau ca nişte ochi
Deschişi în piatră, să se uite peste ţară, la deal şi la vale.
– Şi ăştia, întreb eu cu frică… sunt tot ai noştri?
– Păi dar! De-acolo curg oile alea însemnate, care vin pe Ungureanca,
Oi curate ca lacrima, fie albe, fie negre.
Din ziua aia parcă mă făcusem mai mare,
Mai important, însemnasem în gând locul pe unde sunt,
Şi tot studiam zarea. Chiar dacă nu se vedeau, ştiam că sunt acolo,
La locul lor.
„Acum îmi mai rămâne marea – şi cam isprăvesc cu văzutul,
Ce se poate vedea într-o viaţă de om.”
– Numai că aia nu s-arată singură, trebuie să te duci s-o cauţi…
Te iei şi tu după firul Frăţilei şi dai de mare,
A mai adăugat Moşu Patru, râzând,
Fiindcă el era bătrân şi nu apucase s-o vadă,
I-ar mai fi trebuit vreo două, trei sute de ani
Şi nişte perechi de tălpi.
I-o tot îngrădiseră apele mici.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
— Vezi toate poeziile lui Marin Sorescu —
2 răspunsuri la “Când se văd munţii, de Marin Sorescu”
[…] Marin Sorescu, din volumul „La lilieci”, Cartea I. Un poem spumos, pigmentat cu ironia specifică oamenilor de la țară. […]
[…] (Marin Sorescu) […]