
— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —
Mihai Eminescu, un poem din 1867. Aici avem un suflet care se zbate și cere răspunsuri. Iată-l pe poet, la vîrsta de 17 ani, înmormântând și punând cruce iubirii! Dar asta numai în stihurile pe care le scria, acolo unde încerca să se pună la adăpost de durerea cauzată de „veninul” femeilor. Sau, mai degrabă, de propriul suflet, care era în stare să iubească până la paroxism.
În realitate, Eminescu a iubit mult, dar mai tot timpul a fost nefericit dina ceastă pricină.
Care-o fi în lume…
Care-o fi în lume și al meu amor?
Sufletul întreabă inima cu dor.
Va fi mănăstirea cu zidiri cernite,
Cu icoane sânte și îngălbenite,
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Va fi vitezia cu coif de aramă
L-ale cărei flamuri patria te cheamă,
Ori va fi o dulce inimă de înger
Să mângâie blândă ale mele plângeri?
L-am cătat în lume. Unde o să fie
Îngerul cu râsul de-albă veselie?
Unde o să-l caut, mare Dumnezeu…
Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?
Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu
Îmi arat-adesea dulce chipul său,
Căci oglinda-i rece îmi arat-o zeie
Cu suflet de înger, cu chip de femeie,
Dulce și iubită, sântă și frumoasă,
Vergină curată, steauă radioasă,
Și să mă iubească, s-o iubesc și eu,
Să-i închin viața sufletului meu.
Dar ce râde lumea? Ce râde și spune?
„Femeia nu este ce crezi tu, nebune.
Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern
Și inima-i este blestemul etern,
Buza ei e dulce, însă-i de venin,
Ochiu-i te omoară, când e mai senin.
Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere,
Haina strălucită pusă pe durere”.
Dar dacă e astfel, unde-i a mea zână
Cu chipul de înger muiat în lumină?
„N-a fost niciodată. De-a fost vreodată,
Atunci în mormântul cel rece o cată.
De n-a fost - imagină-ți singur în tine
Un înger din ceriuri cu aripi senine,
Pe care deodată cu sufletul tău
Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu
Și care-nainte de-a-l întâlni tu,
În sufletul morții ființa-și pierdu.
Și cântă pe-ăst înger de dulce amor
Și plânge-l cu jale și plânge-l cu dor;
Din sufletu-ți rece tu fă o grădină
Cu râuri de cânturi, cu flori de lumină;
Colo-n cimitirul cu cruci risipite
Te primblă adese cu gânduri uimite;
Alege-ți o cruce, alege-un mormânt
Și zi: Aici doarme amorul meu sânt;
Și cântă la capu-i și cântă mereu:
Dormi dulce și dusă, tu, sufletul meu!”
— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —
3 răspunsuri la “Care-o fi în lume…, de Mihai Eminescu”
[…] Mihai Eminescu, unul dintre poemele sale de început, scris pe când avea vârsta de 16 ani (1866). O poezie înmiresmată și „gentilă”. Există în această izbucnire a tinereții foarte multe semne care anunțau un mare poet. […]
[…] (Mihai Eminescu) […]
[…] (Mihai Eminescu) […]