— Vezi toate poeziile din literatura universală —
Aleksandr Pușkin, în traducerea lui George Pașa. Este o tragedie populară neterminată. “Rusalka” este o nimfă a apelor, o “sirenă”, un spirit feminin din mitologia slavă. Compozitorul Aleksandr Dargomyzhski a completat poemul și l-a transformat într-o operă în patru acte.
Rusalka
În stejărișul cel sălbatic
Călugărul s-a afundat,
Trăind tot trist și singuratic,
În posturi, rugă și oftat.
Cu o lopată prea smerită
El și-a săpat al sau mormânt
Și pentru moartea-i multdorită
Se tot ruga la orice sfânt.
Dar, într-o vară, când în pragul
Colibei sale se ruga,
Văzu aiurea cum dubravul*
Încet-încet se-nnegura;
Văzu cum ceața peste lacuri
Se așternea, iar luna-n nori
Aluneca încet pe lacuri,
Parca-nroșită de fiori.
Privi la apă plin de groază,
Înfiorat până-n rărunchi…
Valuri pe lac se înspumează
Și se opresc pe-ai săi genunchi…
Deodată… ca a nopții umbră,
Din ape iese o femeie,
Ce lin pe maluri se adumbră,
Albă, ca neaua ce scânteie.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Ea pe călugăr îl privește
Și-și piaptănă umedul păr,
Monahu-atunci se-ngălbenește:
Era frumoasa-ntr-adevăr.
Din cap făcând semn de-aprobare,
Cu mâna îl cheamă duios…
Dar, ca și steaua căzătoare,
Piere sub valul somnoros.
El noaptea n-a putut să doarmă
Și ziua nu s-a mai rugat;
Părea că realul se sfărma
Și-apare chipul fermecat.
Luna pe cer pleca hoinară,
Stejarii se înnegurau,
Doar chipul drag, a doua oară,
Stătea pe valuri ce fierbeau.
Privind, îi tot faci semn cu capul,
Săruturi îi trimiți în gluma;
Râzând, te joci acum cu valul,
Plângând, stropești cu a lui spuma.
Chemându-l dulce, gingaș gemi:
„Monah, monah, hai, vino, vino!…”
Dar mult n-aveai să îl mai chemi,
Căci valul te-a-nghițit, divino!
A treia zi, bătrânul schimnic
Stătea pe malul fermecat
Și aștepta chipul angelic.
Stejarii iar s-au negurat.
Când zorii noaptea au gonit-o,
De urma lui nu au mai dat;
Doar barba sură i-au găsit-o
Plutind pe valul înspumat.
— Vezi toate poeziile din literatura universală —
Un răspuns la “Rusalka, de Aleksandr Pușkin”
[…] comentariu: Aleksandr Pușkin, în traducerea lui George Pașa. Un poem datat 1828. Pe atunci, poetul avea 28 sau 29 de ani și […]