Categorii
Respect pentru poezie

Zeii, de Magda Isanos

Zeii, de Magda Isanos

— Vezi toate poeziile Magdei Isanos —

Magda Isanos, din volumul „Poezii” (1943). Un „vis de bătrân poet”, în care zeii transformă pe loc lumea într-un colț de rai.

O viziune răsărită dintr-un suflet care a fost într-o necontenită căutare de frumos, într-o perioadă în care ororile războiului a predispus la întrebări existențiale și la căutarea unei conștiințe comune.

Un poem în care, în lumina tainică a lunii și din porunca unor divinități mai degrabă ezoterice, se nasc lumi utopice. Dar zeii sunt doar un pretext la care poeta apelat pentru a închipui această fațetă a vieții, pe care, apoi, pământul a sorbit-o înpoi, ca într-un vis care își pierde vraja odată cu venirea dimineții, a „soarelui orb”.

Zeii

Ieşind din pământ,
zeii cu creştetul sfânt
semănau a pomi şi tufişe.
Luna cu raze furişe
lumina coroanele lor –
de laur şi mirt mirositor.

Unde puneau piciorul sau mâna
înflorea îndată țărâna,
şi chiar în cer se făcură poiene
de stele clipind alene.

Apoi, cântece s-auziră,
de cimpoi şi de liră,
şi multe glasuri subpământene.

Aurul spunea vorbe viclene:
„Sunt ascuns şi totuşi lucesc.”
„Sunt marmora din care templele cresc.”
„Sunt piatra prețioasă, safirul.”
„Sângele mi-i ca trandafirul.”

Zeii stăteau pe pietre aşezați,
luminoşi – în afară – şi-ngândurați,
până ce florile-ncepură zglobii
melodii.

Clopoței erau, clopoței –
la un loc câte cinci, câte trei.
Şi răcoros sunau albastrele,
cărora le răspundeau astrele,
cald, ca-ntr-o guşă de turturică,
floarea roşie cânta – şi frică
răspândeau mortuarii crini,
de lună plini.

Geniile veniră
din scorburi, în sunet de liră.
Săreau, jumătate oameni, jumătate fiare,
centauri, zâne şi vrăjitoare.
………………………………………………………..
Era plină grădina.
Cu fiecare zeu creştea lumina.
„Se face primăvară, zise-un arbust,
mugurii mei s-au umplut de must.”
„Şi noi, vorbiră broaştele țestoase,
simțim pământul bine cum miroase.”

Şi nu ştiu cine râse cristalin.
Cu toți ciocniră şi băură vin,
sau poate numai lumină de lună,
care amețeşte şi-mbună
la fel oamenii şi stafiile…
„Înflorească viile…”
striga zeul mic cât un ciot.
Doamne, se face ziuă de tot…

Şi pământul sorbea încet
visul acesta de bătrân poet,
întâi picioarele întraripate
ale zeilor care ocroteau o cetate,
apoi coapsele, umerii lini,
mânile purtând lalele şi crini,

şi-n fine creştetul lor luminos.
Câteva ramuri văzui pe jos.
O broască şi-o aripă de corb –
însă soarele-n cer era orb.

(Magda Isanos)

— Vezi toate poeziile Magdei Isanos —

Mergi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Zeii, de Magda Isanos”