— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
Nicolae Labiș, din volumul „Moartea căprioarei”. Vorbim de câmpia Bărăganului, care secole în șir a fost năpădită de ciulini.
Labiș deplânge aici situația din această parte aridă a țării, folosind metafore superbe. Pe de altă parte, nu poate trece cu vederea binefacerile omului modern, care a transformat această fâșie în teren agricol: „Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic”.
Nu putem să trecem cu vederea faptul că făcea parte din Partidul Comunist. Așa că atenție și la semnatica de propagandă: „imbold”, „tractoare”, „pluguri”, „chezășia de belșug”.
Sigur, Labiș avea 20 de ani atunci când a scris poemul, așa că nu-l putem acuza de rea-voință…
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Pământul
Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.
Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.
Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.
Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.
De aceea mi se strânge inima când văd pe-alocuri
Închircite păpuşoaie, grâu-n spic purtând tăciuni.
Cum să-ngăduim neghina, nepăsarea, neştiinţa,
Când pământul însuşi cere mult visatele-i minuni?
Cavalcade de tractoare galopeze peste câmpuri,
Înfioare-se pământul răscolit adânc de plug!
Straturi negre, nevăzute de a soarelui privire
Să-şi răstoarne sub brăzdare chezăşia de belşug.
De pe-acum mă-mbată-aroma caldă-a grânelor de mâine,
Şi al turmelor de mâine miros bun de lapte cald.
Ştiu, călări pe cai, cu suliţi lungi, de-ar mai trăi plăieşii
Nu s-ar mai vedea din creasta păpuşoiului înalt.
Pe întinderi dunărene, mări de galbenă lumină
Vom privi, cu legănate valuri mari de aur copt.
De pe-acum văd straşnic praznic cu hulubii de făină
Pe colacii după datini împletindu-se în opt!
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
2 răspunsuri la “Pământul, de Nicolae Labiș”
[…] Nicolae Labiș, din volumul „Moartea căprioarei”. Poetul intuiește o conștiință comună și se lasă purtat de val, de un curent entuziast în largul „mării care învie”. […]
[…] (Nicolae Labiş) […]