— Vezi toate poeziile lui Vasile Alecsandri —
Vasile Alecsandri, din volumul „Pasteluri” (1868). Interesant este faptul că poemul a fost scris în Franța, la Cannes. În acea perioadă, „bardul de la Mircești” renunțase la activitatea politică și diplomatică și, cel mai probabil, era într-o vacanță.
Bărăgan, adică „furtună, vifor, vârtej”. Avem un tablou apocaliptic al acestei câmpii sterpe. În zare depistăm celebrele sale fântâni cu ciutură și câteva siluete de oameni arși de soare.
Va mai trece, însă, mult până când „un zmeu cu-aripi de foc / Goni-va trista moarte ce zace-n acest loc!”. Abia la sfârșitul secolului XIX cîmpia Bărăganului va fi transformată în teren agricol. Mai mult, în 1936 și 1938 avea să dea cele mai mare recoltă de grâu din României.
Apoi, comuniștii au deportat aici peste 40.000 de deținuți politici din restul țării.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Bărăganul
Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveselește pe bietul călător.
Pustietatea goală sub arșița de soare
În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt
De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Și iarna se deșteaptă sub crivăț în fior.
Acolo floarea naște și moare-n primavară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Și toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii.
Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume,
Lung ocean de iarbă necunoscut în lume,
O cumpănă se-nalță aproape de un puț,
Și-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struț.
Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână.
Vro doi români în soare ș-o sprintenă română
Încungiură ceaunul ce ferbe fumegos
Pe foc, și mai departe un câne roade-un os.
Pe car un copilandru privește-n departare…
Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare!
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu se arată pe câmpul de mohor!
Din vreme-n vreme numai, lungi șiruri de cocoare
Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare,
Și vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmați,
S-adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpați.
Ah! dulce, glorioasă și mult strălucitoare
Va fi ziua de viață, când, pe sub mândrul soare,
Trecând în răpegiune, un zmeu cu-aripi de foc
Goni-va trista moarte ce zace-n acest loc!
Mult vesel va fi câmpul când vecinica-i tăcere
Va dispărea deodată la glasul de-nviere
Ce scoate zmeul falnic din gura lui de fer,
Vestind noua răpire a focului din cer!
— Vezi toate poeziile lui Vasile Alecsandri —
2 răspunsuri la “Bărăganul, de Vasile Alecsandri”
[…] comentariu: Vasile Alecsandri, din volumul „Pasteluri” (1873). Un poem scris chiar la Mircești, în conacul în care […]
[…] a-i îndupleca pe englezi, cei mai puternici adversari ai Unirii Principatelor, Cuza l-a trimis pe Vasile Alecsandri într-o misiune diplomatică, “spre a transmite diverse depeşe importante înaltelor […]