Categorii
Respect pentru poezie

Mihai Viteazul și turcii, de George Topârceanu

Mihai Viteazul și turcii, de George Topârceanu

— Vezi toate poeziile lui George Topârceanu —

Un mic comentariu: Este o parodie a lui George Topârceanu la adresa lui Dimitrie Bolintineanu și-ale sale „Legende Istorice”. El atacă imperfecțiunile istorice și exagerările, ba chiar romanțările lui Bolintineanu. Topârceanu amestecă intenționat și aruncă fără milă în derizoriu poemele Moartea lui Mihai Viteazul și Muma lui Ștefan cel Mare.

Poezia de mai jos face parte din volumul „Parodii originale” (1916).

Mihai Vitezul și turcii

Oștile păgîne pasă la hotare.
Mihai-Vodă șade la o masă mare.
Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc,
Când deodată-n sală intră-un sol turcesc.
Padișahul nostru m-a trimis la tine
Să-i plătești tributul ce i se cuvine!…

Mihai-Vodă tace. Oaspeți, mare-mic,
Cu onor din teacă spedele-și ridic.
Luna varsă raze dulci și auroase,
Căpitanii-si scutur coamele pletoase.
Iat-acum se scoală Doamna-i tinerică
Rumenă, suavă ca o zambilică.
Sub hlamidă-i saltă rotungioru-i sân,
Crini și garofite pe-al ei chip se-ngân,
Părul pe-a ei frunte joacă grațios,
Ochii cu tristețe cat-acum în jos:

– Unde este timpul cel de altădată
Când Mihai Viteazul știa să se bată?
Cela ce-n primejdii stă și se gândeste
Inamicii țării jugu-i pregătește.
Pentru tron, mărire, dulcea-i soțioară
Gata-i să se ducă și-n locu-i să moară!
Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
Dar nu ai pe-acela plângând ca s-o vezi.
Du-te, mori in luptă, dulcele meu mire,
Că de nu esti vrednic, plec la mănăstire!

Atunci Mihai-Vodă se scoală deodată
Și spre sol întoarce fata-i gândurată:
– Mergi și spune celui care te-a trimis
Că Mihai Viteazul ochii n-a închis.
Au voiești pe țară biruri noi a pune?
Au vrei să iau pielea de pe Națiune?…
Padișahul vostru, fără de-ncongior
Vrea să nimicească p-acest brav popor.
Dar mai bine piară dacă i-a fost dat,
Decât cu rusine, mic si atârnat!

Și zicînd aceasta, ia o bardă-n mînă,
Iute strînge-n juru-i armia română
Și cu ea de-a valma, făr’ să zăbovească,
Sfarmă și respinge armia turcească.
Chiar și Sinan-Pașa, plin de umilinți,
A căzut în apă și-a pierdut doi dinți.

Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri,
Naltă-o mănăstire și trei parastasuri!

(George Topârceanu)

— Vezi toate poeziile lui George Topârceanu —

Mergi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

Un răspuns la “Mihai Viteazul și turcii, de George Topârceanu”

[…] George Topârceanu, din volumul „Migdale amare” (1928). Cât de frumoasă poate fi metafora odăii unei fete, „acest muzeu de lucruri parfumate”… Și cât de ușor reușește maestrul să arunce totul într-un derizoiu care îți smulge – obligatoriu – cel puțin un zâmbet: „Cugetare. Amorul e un lucru foarte mare”. […]