— Vezi toate poeziile lui Camil Petrescu —
Un comentariu: Sinucidere, adică viața însăși, căci „către ea (moartea) te duce orice drum / Cauți doar pe cel mai ocolit”. Camil Petrescu, din volumul „Din versurile lui Ladima” (1932). Ladima, personajul din „Patul lui Procust”, cel despre care Fred Vasilescu află că a iubit-o pe Emilia.
Un poem aproape înfricoșător de concret. Avem și întrebări existențiale („Oare Steaua Polară risipește ceața?”), și sentințe („Fiecare plăteste foaia de drum a vieții”), dar și tristețe metafizică („Cum ai sa poți să știi ce-a fost?”).
Sinucidere
Tot pasul își întoarce fața,
Fapta, crește poate clipele
Și încă nu poți ști, dar moi aripele…
Oare Steaua Polară risipește ceața?…
Fiecare plăteste foaia de drum a vieții.
Coboară bolnav spre brădet,
Cu pasi de tipic, albul ascet;
Scrie condica dimineții.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
O, dacă acest rac ar putea fi uitat…
Dar niciodată chipul din oglindă…
Cuvântul nu l-ai vrut, dar a stat…
Geme inima prinsă stupid subt grindă…
Cum ai sa poți să știi ce-a fost?
Ceea ce azi e cu putință alege,
Mâine zarul e dincolo de lege,
Istovită-i urechea, mai greu și fără rost.
Ai uitat, uitaseși, și iar ai venit;
Moartea e aicea din ajun.
Către ea te duce orice drum
Cauți doar pe cel mai ocolit.
— Vezi toate poeziile lui Camil Petrescu —
2 răspunsuri la “Sinucidere, de Camil Petrescu”
[…] Camil Petrescu, din volumul „Transcedentalia” (1931). „e înc-o dată jocul alb al ielelor”, adică al ideilor. „Eu am văzut idei”, spunea Camil Petrescu. […]
[…] (Camil Petrescu) […]