— Vezi toate poeziile lui Camil Petrescu —
Un scurt comentariu: Camil Petrescu, din ciclul „Un luminiș pentru Kicsikem”. Aici, poetul este prins într-un joc erotic, șăgalnic. El apelează la autocritică pentru a-și îmbuna iubita: „E-adevarat că-n versuri fără meștesug / De-atâtea ori pe gânduri, te rechem”.
Dar, înainte de toate, poetul este „un ins meu bolnav și obosit”, plin de incertitudini. Criticul și jurnalistul Ion Cristoiu l-a simțit perfect: „Chiar dacă este în plin joc al iubirii, are neliniști metafizice, simțind nevoia filosofării melancolice”. Dar iubirea este o oază în această lume a disperării intelectuale, iar femeia, prin candoarea ei, un balsam.
Cântecele mele
Ca-n fiecare zi
Și azi ești supărată.
Ai auzit
C-am povestit în versurile mele
Unele dintre șăgalnicele tale nebunii
Care fac din tine
O primăvară de lumină și de soare.
Stai bosumflată, trântită-n fotoliu
Și nu vorbești nimic.
Nasul ți-e prea mic
Și ochii prea mari.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Pesemne
Ești supărată că poetul tău
Nu cântă dragostea lui
În ritmuri exaltate și solemne,
Mânuind cuvinte îngrijit alese
Cum sună în poemele eterne,
Fără număr,
Pe care le citești tu seara
Ghemuită între perne
Cu camășuța căzută de pe umar.
O, Kicsikem,
E-adevarat că-n versuri fără meștesug
(Ca grațiile tale care fug)
De-atâtea ori pe gânduri, te rechem.
Căci pentru mine,
Pentru insul meu bolnav și obosit,
Tu ești un zâmbitor luminiș
De încercări și gânduri noi
Care-mi pătrunde-n cuget
Cum străbat
Nevinovate razele de soare
Prin broderia albelor dantele,
Și-aruncă arabescuri de lumină
Pe masă, pe perete și podele.
Râsul tau
Pe care nu-l cuprinde nici o carte,
Joc părelnic, schimb,
Întârzie ca un nimb
Pe strada cu trotuarele deșarte;
Noua zodie,
Îmbracă
Și preface casa mea posacă
Zbuciumarea-mi stearpă ca o drojdie.
Peste durerile trecute,
Prăfuite,
Peste ruine, colțuroase, reci,
De fericiri și deznădejdi trecute,
Pe care resemnarea ca un ierbar le-nseamnă,
Fără de grije,
Tu alergi și urci ușoară,
împodobind ca iedera, în toamnă.
Și-oriunde merg,
În serile când mă afund pe drum,
În noapte,
Din tot ce-a fost în urma mea,
Rupte punți
Lest sufletesc, nelămuriri de fum,
Doar tu și luna
Fără zgomot, alunecând egal,
Peste păduri, peste câmpii și peste munți,
Peste dorinți, peste uitări, păreri de rău,
Mă întovărășiți pe drumuri paralele
Tăcut
Și-ntotdeauna.
— Vezi toate poeziile lui Camil Petrescu —
2 răspunsuri la “Cântecele mele, de Camil Petrescu”
[…] căci „către ea (moartea) te duce orice drum / Cauți doar pe cel mai ocolit”. Camil Petrescu, din volumul „Din versurile lui Ladima” (1932). Ladima, personajul din „Patul lui […]
[…] (Camil Petrescu) […]