— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
Comentariu: Nicolae Labiș, din volumul „Albatrosul ucis”, publicat postum, în 1966. Poezia a fost scrisă la 3 decembrie 1956, la o zi după ce poetul își aniversa 21 de ani de existență și cu 19 zile înainte de a muri. Labiș folosește și o pildă: „colunul” este măgarul din Geneză care, fiind cumpărat de un predicator, a plecat cu toată viteza spre prăpastie.
Măgarul era dresat: mergea când auzea „Aleluia” și se oprea când auzea „Amin”. Dar predicatorul uitase aceste comenzi. Disperat că animalul se ducea direct spre prăpastie, s-a rugat la Dumnezeu: „Doamne, te rog, oprește măgarul, în numele lui Iisus. Amin!”. Auzind cuvântul magic, măgarul s-a oprit. Dar predicatorul a strigat, de bucurie: „Aleluia!”. Iar măgarul s-a prăvălit în genune…
Altfel, „steagul roșu” din poem nu poate fi decât steagul Partidului Comunist, din rândurile căruia făcea parte și Labiș.
Sunt douăzeci de ani…
Sunt douăzeci de ani şi încă unul…
N-aş vrea nici unul să i-l dau minciunii.
Să zboare toţi spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu ştiu un lucru care-i ţinta vieţii:
Să ţii un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul roşu-al meu şi-al dimineţii.
E steagul cui? Eu cred că e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afară.
Iar seara, când se lasă cu răcoare,
Şi cerul se întunecă-n frumos
Însângerat şi vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
3 răspunsuri la “Sunt douăzeci de ani…, de Nicolae Labiș”
[…] chinuit până când, într-un final, l-a ucis. Nicolae Labiș a avut și el un poem asemănător: „Sunt douăzeci de ani…”, în care folosește pilda cu măgarul care se duce spre prăpastie. Ce păcat că cei doi poeți au […]
[…] comentariu: Nicolae Labiş, din volumul „Moartea căprioarei” (1964). Un poem scris la vârsta de 21 de ani, care […]
[…] (Nicolae Labiș) […]