Când vii la mine, de Camil Petrescu

— Vezi toate poeziile lui Camil Petrescu —

Scurt comentariu: Camil Petrescu, din volumul „Un luminiș pentru Kicsikem” (1925). Femeia e „albă și fragedă”, „micuță, frumoasă și neastâmpărată”. „Copilăroasă și frumos-superficială, femeia face toate poznele prin casă, între care cea mai importantă este răscolirea sertarelor în căutarea manuscriselor, dar nu oricum, ci goală”, scria Ion Cristoiu în postfața unui volumului de poezii și nuvele ale lui Camil Petrescu.

„Frumusețea e însoțită de o inteligență agreabilă, care nu prea e pusă la treburi grele, gesturile culturale ale femeii trădând un anume nivel, preferat de bărbat, care n-o vrea, firește, obositor de intelectuală”, a mai scris maestrul Cristoiu.

Când vii la mine

Când vii, atât de rar, la mine,
Micuță frumoasă
Și neastâmpărată
Ca jocul unei albe sonatine,
Faci toate poznele prin casă.

Cu o nerușinare dumnezeiesc de goală,
Cobori din pat
Și toate le arunci distrată
Că după tine, casa
Pare devastată de răscoală.

Cu gesturi curgătoare
Și încete
Dinaintea oglinzii mari cât un perete
Îmi încerci pălăriile pe rând
Surâzând vreunui lăuntric gând.

Făcându-mi cu ochiul,
Cristalul argintiu îți dedublează frumusețea.
Ceva mai serioasă,
Dar tot atât de goală,
Îmi răscolești sertarele
Și coală după coală,
Imi cercetezi cu luare-aminte,
Dar absentă,
Manuscrisele.
Adevăru-i că privești în ele
Cât ești de mititică
Așa cum uneori citește
Câte-o pisică gravă și cu aer studios
(Tu care nu știi o vorbă românește).

Și pe urmă le arunci pe jos.

Fără frică
Îți plimbi chemarea frumuseții
Nesățios nepăsătoare,
Cum își plimbă crinul strălucirea,
Tu cu cât mai mică,
Cu atât mai învingătoare.
Și când ai obosit
Și toate-n casă au devenit mai reci,
Vii iar langă mine,
Uitând că te sculaseși să pleci.
…………………………..

Vezi, Kicsikém mi-e greu să mai aleg
Însă cu-un dram de trudă înțeleg
Cum tu mi-ai răscolit nu numai casa,
Ci cugetul întreg.

Dar iată,
Mi-ai încălcat tot rostul într-atât,
Încât când vrei să pleci de-acum,
Te-ncurci între firele gândirii mele
Ca o pisică prinsă-n firele de lână,
Pe care le-a desfăcut imprudentă,
Jucându-se cu ele.

Și târziu, când obosești,
Rămâi,
Mi-adormi în suflet
Ca un semn închis în carte,
La locul tău,
Micuță și cuminte,
Ca un mic păcat de moarte.

(Camil Petrescu)

— Vezi toate poeziile lui Camil Petrescu —

Mergi la prima pagină

Povești, basme și povestiri pentru copii	Cele mai frumoase poezii de iarnă

Cele mai frumoase poezii de toamnă

Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)

Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai Eminescu	George Coșbuc	Lucian Blaga
George Topîrceanu	Octavian Goga	George Bacovia
Tudor Arghezi	Vasile Alecsandri	Alexandru Macedonski
Ion Luca Caragiale	Cincinat Pavelescu	Alexandru A. Philippide
Nichita Stănescu	Ion Minulescu	Marin Sorescu
Magda Isanos	Nicolae Labiș	Anton Pann
Adrian Păunescu	Geo Dumitrescu	Grigore Vieru
Ion Barbu	Otilia Cazimir	Păstorel Teodoreanu
Ion Pillat	Alexandru Vlahuță	Ștefan Augustin Doinaș
Ana Blandiana	Camil Petrescu	Dimitrie Bolintineanu

Proverbe românești explicate	Poezii de Andrei Pospai

Cele mai frumoase poezii pentru copii	Cele mai frumoase poezii dedicate mamei