
— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
Un mic comentariu: Nichita Stănescu, din volumul „În dulcele stil clasic” (1970). Aici, poetul e cu privirea spre cerul nopții, spre stele. „Alcor” este una dintre stelele din „Carul mare”. Pentru un muritor, un „stejar condamnat să fie om mișcător”, acest corp ceresc strălucitor este „timp lent gândit”. Da, dar ce înseamnă că există timp? Înseamnă că există și un sfârșit.
Așadar, de ce „sublimul static”? Pentru că durata de viață a sclipirilor cerești transgresează clipa suspendată a existenței umane. Interesant este că „Alcor” este chiar steaua din piesa lui Mihail Sebastian, „Steaua fără nume”. Scriitorul consultase un catalog și fusese extaziat de numele și poziția ei. Dar și mai interesant este că steaua exista numai teoretic, în urma unor calcule matematice. Ea a putut fi văzută prima oară de către astronomi abia în anul 2009, la mai bine de 60 de ani de la premiera piesei lui Sebastian!
Sublimul static
Tu îmi adaugi aerul respirat
de frunzele plămânilor mei, Alcor, –
de stejar condamnat
să fie om mișcător.
Ce plimb pe tine, nu-i vederea
și nici imagini, nu imagini.
E poate numai liberă puterea
de a te face fără margini.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Timp ești, timp lent gândit
cu aura plutind lividă…
Eu mi-am oprit deasupra ta, azi mi-am oprit
inima mută, piramidă.
— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
3 răspunsuri la “Sublimul static, de Nichita Stănescu”
[…] mic comentariu: Nichita Stănescu, din volumul „În dulcele stil clasic” (1970). Aici, timpul este doar convenție, iar […]
[…] (Nichita Stănescu) […]
[…] decantare a sinelui, care tinde să iasă din propriul sine și să ajungă până în cosmos, la Alcor, nu reprezintă nicidecum o depășire a condiției umane. Căci din „coaja vieții” nu […]