— Vezi toate poeziile lui Alexandru Philippide —
Un mic comentariu: Alexandru Philippide, un poem din volumul „Aur sterp” (1922). Este o referire la sine, o confruntare – dureroasă – cu propriul suflet. De aici izbucnesc superbe metafore antropomorfe. Încercarea de a intra într-o relație cu lumea nu-i dă suficiente satisfacții. Astfel, poetul se lasă pradă „corăbierilor tăcerii”, propriilor gânduri, închise ermetic, fără o relație cu exteriorul.
Romanță
Mi-e bolnav cugetul și-aș vrea să-l rup
Cum rupi unui păianjen un picior!
Și sufletul mă doare – ca un trup!
Din mine-aș vrea sa-l scot, și să-l omor,
Să nu-l mai simt în mine cum se zbate,
– Ci să-l ucid, și să-l încarc în spate,
Să-l zvârl în gârlă și să-i cânt pe mal
În violet minor,
Cum cântă vântul când pe-aproape-i toamna.
Mi-s serile pustii ca niște case
Cu geamuri scoase
Și pereții goi…
Mi-s nopțile adânci ca niște mări
Pe care merg corăbii cu felinare verzi
Deschise bine
Ca niște nări,
Să soarbă zările câte-au mai rămas din mine.
Ohe! Ohe! corăbierii
Tăcerii!
Strigoi bătrâni, ce căutați pe-aici?
Cu ochii voștri ca niște licurici,
Cu mâinile voastre ca niște odgoane
De prins în ele suflete sărmane!
Sufletul meu? L-am dat la câni,
Strigoi bătrâni!
Ohe! Ohe! corăbierii
Tăcerii!
Batrâni strigoi,
Întoarceți prorele-napoi!
Eu nu mai am ce să vorbesc cu voi.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
— Vezi toate poeziile lui Alexandru Philippide —
2 răspunsuri la “Romanță, de Alexandru Philippide”
[…] Alexandru Philippide, din ciclul „Popasuri pe marginea vieții”, volumul „Aurs sterp” (1922). Sigur, aici apusul de toamnă se referă la o stare sufletească. Tristețea poetică a lui Philippide este cât se poate de vizibilă. Avem o relație interesantă între soarele orb și corbii care se duc spre miazănoapte. Cerul este și el „ostenit”, iar vânturile din nord strivesc corăbiile. […]
[…] (Alexandru Philippide) […]